Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă în Mogoșoaia. Potrivit primelor informații, arde o hală pe o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați.
Suprafața afectată de flăcări este foarte mare, iar pompierii încearcă să oprească flăcările care s-ar putea extinde.
La fața locului acționează 15 autospeciale de stingere.
În jurul halei nu sunt locuințe, dar există foarte multă vegetație. Din cauza suprafeței mari este foarte mult fum, ceea ce îngreunează misiunea pompierilor.
Salvatorii încă nu știu dacă există victime. Cauza incendiului va fi stabilită la finalul misiunii.
În acest sens, a fost transmis populaţiei şi un mesaj RO-ALERT: "Incendiu major produs în Mogoşoaia, strada Ceferiştilor. Degajări masive de fum. Ocoliţi zona. Eliberaţi căile de comunicaţii pentru a facilita accesul structurilor de intervenţie. Dacă sunteţi în apropiere, evacuaţi zona. Luaţi măsuri de adăpostire şi autoprotecţie. Accesaţi canalele media şi aplicaţiile din mediul online ale DSU şi IGSU pentru mai multe informaţii şi actualizări despre eveniment".
În curs de actualizare...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News