Citeşte şi: Incendiu spital Craiova: O pacientă a dat foc la o saltea
„Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din spatele Parcului Romanescu. La fața locului au fost trimise două subunități de intervenție, Detașamentul 1 și 2 Pompieri Craiova cu 6 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 2 autospeciale de lucru la înălțime, 1 descarcerare grea și 1 ambulanță tip B. La sosirea echipajelor la locul intervenției, au fost găsit 18 pacienți și 5 cadre medicale autoevacuate, un pacient fiind evacuat de salvatori. 3 cadre medicale care au suferit fracturi au fost transportate la spital," informează ISU Dolj.
Ministerul Sănătății informează următoarele cu privire la incendiul care s-a produs în această seară la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova (unitate non-COVID-19), aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Craiova:
Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 mp și a fost lichidat. În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare prin cădere de la înălțime. Un pacient acuză cefalee. Victimele sunt conștiente și sunt transportate la spital.
În total, 19 pacienți și 8 cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat. Aceștia vor rămâne în aceeași unitate sanitară într-o altă aripă a clădirii.
Din primele date furnizate de conducerea unității spitalicești, incendiul ar fi fost provocat de un pacient.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News