În total, un număr de 20 de persoane au fost evacuate pentru a nu se intoxica cu fum, transmite agenția de știri Agerpres. ISU Mureş a anunţat că incendiul a izbucnit la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din Târgu-Mureş, în urma unui efect termic ori împrejuirii determinată de aparate electrice cu diferite defecţiuni.
Conform sursei citate, luni seara, în jurul orei 23,10, autoritățile au fost anunțate prin numărul unic de urgenţă 112 cu privire la producerea incidentului din municipiul Târnăveni, strada Armatei și solicitate să intervină în cazul producerii incendiului. La scurt timp de la apelul făcut către pompieri, autoritățile au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, precum şi un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD).
”Salvatorii au constatat că este vorba despre un incendiu produs în baia unui apartament de la etajul doi, dintr-un bloc cu patru etaje. Incendiul ardea mocnit, cu degajări mari de fum, motiv pentru care a fost necesară evacuarea întregii scări de bloc. Aproximativ 20 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţa. S-a intervenit în cel mai scurt timp posibil pentru localizarea şi lichidarea incendiului concomitent cu ventilarea blocului. După aproximativ 30 de minute, toţi locatarii au putut să se întoarcă la casele lor”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureş. Potrivit primelor informații, se pare că cel mai probabil, sursa de aprindere a incendiului a fost ori efectul termic al curentului electric ori împrejurarea determinată de aparate electrice cu diferite defecţiuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News