Potrivit CJSU Olt, s-a instituit carantina zonală în satul Greci, din comuna Schitu, judeţul Olt pentru o perioadă de 14 zile începând de duminică, 9 august, de la ora 19.00, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia răspândirii a noului coronavirus SARS-CoV-2.
În localitatea carantinată sunt permise intrarea, respectiv ieşirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionării populaţiei.
Persoanele care nu locuiesc în satul pus în carantină, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor pot intra și ieși din satul carantinat.
Cei care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitate profesională în afara zonei carantinate pot intra sau ieși doar dacă prezintă o adeverinţă de la angajator, legitimaţie de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională.
Pot intra și ieși din sat și persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare. De asemenea, deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie sunt permise, precum și deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă. Și deplarea pentru urgenţe medicale este posibilă.
De asemenea, pentru prevenirea şi limitarea transmiterii comunitare a noului coronavirus, în zona carantinată, respectiv satul Greci, s-a instituit şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, în spatiile publice in aer liber, inclusiv de către persoanele care intră/ies din zona carantinată. Sunt exceptate de la această măsură copiii care nu au împlinit vârsta de 5 ani.
„În cazul în care, pe durata celor 14 zile pentru care s-a instituit măsura carantinării satului Greci, comuna Schitu, vor apărea situaţii speciale, Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Olt va analiza aceste situaţii şi va stabili măsuri suplimentare, cu aprobarea prefectului”, anunță CJSU Olt, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News