Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi imagini de la accidentul lui Daniel Chițoiu. Martorul aflat în mașina din spatele politicianului spune cine este vinovat. Video
WhatsApp
Imediat după accidentul mortal în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu, mai multe persoane au filmat ce s-a întâmplat și primele declarații de la fața locului. 

Martorul care se afla în autoturismul din spatele lui Daniel Chițoiu spune că politicianul a intrat cu mașina pe contrasens și i-a izbit pe cei din Logan care circulau regulamentar.

"Audi-ul n-a intrat în nici o depășire. A părăsit banda și a intrat pe cealaltă bandă. Loganul mergea normal, venea de la Pitești. Eu eram în spatele lui, eram prima mașina din spate. Uite," a spus bărbatul care apoi a fost legitimat de oamenii legii. 

Fostul ministru Daniel Chiţoiu, secretar general al ALDE, a fost implicat, joi, în accidentul rutier petrecut pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş.  În accident au murit două persoane aflate în Logan. 

IPJ Argeş a precizat că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un bărbat de 82 de ani, din Piteşti, care se deplasa pe direcţia Piteşti - Râmnicu Vâlcea, şi un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din Bucureşti.

Vezi imaginile:

Youtube video image
 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel