Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Horoscop, vineri, 15 iunie 2018
WhatsApp

HOROSCOP BALANȚĂ VINERI 15 IUNIE

Nu poţi colabora la fel de bine cu cei care îţi sunt alături, chiar dacă unii promit marea cu sarea pentru a te convinge, ai unele îndoieli cu privire la capacitatea unora de a-şi duce promisiunile la îndeplinire, pentru că ţi-au oferit şi altădată ocazia de a te îndoi de calităţile lor.

S-ar putea ca adevăratul ajutor să vină din cu totul altă direcţie decât ai avea la îndemână, deci nu te mulţumi cu cei pe care-i ai aproape. Treci dincolo de limitele grupului tău obişnuit de prieteni, pentru că există şi alte persoane cu care poţi lucra foarte eficient.

HOROSCOP SCORPION VINERI 15 IUNIE

Dacă faci echipă cu oamenii potriviţi, toate vor merge azi ca pe roate. Ai nevoie alături şi de o persoană mai matură care să-ţi ofere sfaturi provenite din experienţa sa de viaţă, şi de o persoană energică de la care să primeşti elanul şi entuziasmul necesar unei reuşite.

Atragi alături tipuri complet diferite de oameni, din generaţii diferite, cu educaţii diferite, dar trebuie să recunoşti că ambele atitudini sunt necesare în proiectul în care eşti implicat.

E nevoie şi de prudenţă dar şi de curaj, şi de vechi şi de nou, deci încearcă să le împleteşti eficient în ceea ce ai de făcut.

HOROSCOP SĂGETĂTOR VINERI 15 IUNIE

Banii vin, dar se şi duc într-o clipă, pentru că mergi pe un teren destul de superficial în privinţa finanţelor familiei. Sumele care vin conţin puţine zerouri şi, pentru că sunt sume atât de mici, au şi plecat pentru diverse cumpărături obligatorii.

Rezumă-te la strictul necesar, spune nu oricăror capricii costisitoare, pentru că nu e momentul potrivit pentru distracţii.

Chiar dacă apar multe cheltuieli mărunte, una câte una în final, adunate, dau o cifră mai mare, deci nu te lăsa păcălit de cheltuieli de doi-trei lei! Ia adună-le şi vezi cât iese! Trebuie să-ţi administrezi cu grijă bănuţii, dar cu o atitudine totuşi optimistă, că vin şi vremuri mai bune.

HOROSCOP CAPRICORN VINERI 15 IUNIE

Nu primeşti chiar ceea ce aşteptai, dar în loc să priveşti totul ca pe o dezamăgire, încearcă să găseşti jumătatea plină a paharului în ceea ce se petrece în faţa ta.

Poate nu e chiar aşa de rău precum pare sau, mai bine zis, e altceva decât ai dorit, dar poate la fel de bun ca şi varianta la care te gândeai iniţial.

Profită de alternative, fără să comentezi şi fără să cauţi nod în papură, deoarece, după o vreme, îţi vei da seama că era doar o altă soluţie decât ai găsit tu la început, dar la fel de eficientă.

HOROSCOP VĂRSĂTOR VINERI 15 IUNIE

Greu te descurci cu banii şi simţi o adevărată povară în felul în care îţi gestionezi veniturile.

Chiar dacă nu s-ar putea spune că stai pe un teren fragil, totuşi ţi-e cam teamă să cheltuieşti ceea ce ai adunat, ca nu cumva să vină şi vremuri mai grele.

Deşi nu eşti atât de prevăzător din fire, de data aceasta drămuieşti cu atenţie fiecare leuţ, de parcă presimţi că se apropie un moment critic pentru bugetul familiei şi nu ai vrea să te ia prin surprindere.

E bine să fii mai econom şi mai calculat!

HOROSCOP PEȘTI VINERI 15 IUNIE

Ai alături un om a cărui valoare o recunoşti în felul tău, dar nu poţi să îţi controlezi invidia care te cam macină atunci când te compari cu el. Ţi-e superior din anumite puncte de vedere şi ai uneori tendinţa de a-l critica decât să-l apreciezi sincer pentru ceea ce reprezintă.

E un exemplu demn de urmat, dar gelozia îţi pune beţe în roate şi nu îţi permite să faci precum îţi arată celălalt că ar fi bine. Preferi să i te opui cu orice preţ, decât să faci cum spune el că ar fi mai bine, dar într-o zi vei ajunge tot la vorba lui.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel