Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Horoscop, sâmbătă, 1 septembrie, 2018
WhatsApp
Horoscop. Scorpionii închid  sufletul, pentru câteva minute, cât timp trebuie să privească o situaţie fragilă cu maximă detaşare şi înţelepciune. Pentru Peștii uneori e bine să-și susţină punctul de vedere cu un dram de agresivitate, pentru că doar aşa vor reuşi să aibă ultimul cuvânt într-o dispută. 

Horoscop, 1 septembrie 2018, BALANȚĂ

Este o zi pe placul tău, dar cea mai mare fericire provine din contactul cu lumea. Întâlneşti persoane a căror prezenţă îţi face multă plăcere. Primeşti un telefon de la cineva drag şi numai auzul vocii sale te face să zâmbeşti. Îţi intră cineva în casă iar atmosfera pe care o creează acesta prin simpla sa apariţie face tuturor bine, ca atare fii deschis spre dialog, comunicare, socializare, pentru că de la oameni şi din spaţii aglomerate vin azi cele mai plăcute surprize. Ieşi în lume şi bucură-te de veşti bune!

Horoscop, 1 septembrie 2018, SCORPION

Închide sufletul, pentru câteva minute, cât timp trebuie să priveşti o situaţie fragilă cu maximă detaşare şi înţelepciune. Inima nu are nimic de spus aici, e nevoie de luciditate şi calm, pe care sufletul tău sensibil nu le deţine astăzi, în schimb mintea ta e clară, organizată, detaşată şi înţelege exact situaţia. Decizia pe care o iei poate părea unora cam rigidă şi lipsită de sensibilitate, dar vei vedea, mai târziu, că era varianta optimă pentru situaţia în care te afli. A lăsa doar inima să dicteze nu e adecvat în acest moment, pentru că ea ar fi impresionabilă, slabă, influenţabilă, părtinitoare.

Horoscop, 1 septembrie 2018, SĂGETĂTOR

Oboseala îşi spune cuvântul. Eşti epuizat pe ultima sută de metri a unei activităţi pentru care ţi-ai consumat toate resursele. În loc să tragi tare ca să termini ceea ce se apropie de sfârşit, ai nevoie de o pauză, pentru a-ţi aduna forţele. E chiar recomandabil să te detaşezi de miezul acţiunii, chiar acum la final, pentru că vei descoperi unele aspecte pe care nu le-ai fi văzut dacă ai fi rămas concentrat la problema respectivă. De pe margine, fără stres, observi la timp ce ai scăpat din vedere ca să remediezi totul înainte de a pune punct.

Horoscop, 1 septembrie 2018, CAPRICORN

Petrecerile sau motivele de divertisment se pot încinge ad-hoc, fără nicio pregătire, pentru că acolo unde se adună câteva persoane dornice de distracţie, nu trebuie să pierzi ocazia! Cu un pahar sau cu puţină muzică, atmosfera se destinde. Alătură-te oamenilor veseli, amuzanţi, unde te vei molipsi şi tu de bună dispoziţie. Nici nu-ţi aminti azi de griji, de lipsuri, de probleme, nu e acum e vremea să te gândeşti la aşa ceva!

Horoscop, 1 septembrie 2018, VĂRSĂTOR

Iubirea este tot ce ai mai scump pe lume şi te bucuri de momente superbe alături de cel drag. Primeşti cu inima deschisă gesturile sale de afecţiune şi oferi şi tu în schimb tot ce ai mai bun în tine. În cazul în care nu exista cineva încă în inima ta, azi şansele sunt mai mari de a întâlni o persoană care să-ţi facă sufletul să tresalte. Ieşi în întâmpinarea iubirii şi dăruieşte-ţi inima cu încredere, pentru că apare şansa unei idile frumoase.

Horoscop, 1 septembrie 2018, PEȘTI

Uneori e bine să-ţi susţii punctul de vedere cu un dram de agresivitate, pentru că doar aşa vei reuşi să ai ultimul cuvânt într-o dispută. Găseşti tonul potrivit pentru a te face ascultat, şi inspiri siguranţă de sine şi fermitate, ceea ce te ajută să te impui în faţa tuturor cu uşurinţă. Nu aluneca spre agresivitate verbală orice ar fi, chiar dacă unii te vor irita cu modul lor de comunicare, ci trebuie să continui să vorbeşti cu încredere în mesajul pe care îl ai de transmis.

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel