Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Horoscop, luni, 24 septembrie, 2018
WhatsApp
Horoscop. Chiar dacă toate păreau să evolueze ca la carte, nativii din Balanță nu ar trebui să fie  atât de sigur că se va menţine aceeaşi linie constantă până la capăt. Astăzi, Vărsătorii vor porni  într-o nouă aventură, dar trebuie să facă acest pas cu un dram de maturitate, pentru a nu o lua în glumă.

Horoscop, 24 septembrie 2018,  BALANȚĂ

Chiar dacă toate păreau să evolueze ca la carte, nu fi chiar atât de sigur că se va menţine aceeaşi linie constantă până la capăt. Azi te poţi trezi cu un obstacol fulgerător picat din senin în faţa căruia trebuie să te adaptezi rapid. Nu ai timp de gândire, ţi se cere o reacţie spontană, pe loc, care să repare totul repede. Te vei descurca, totul e să fii deschis la alternative, la soluţii ad-hoc, deci să nu insişti să urmezi neapărat un anumit tipar dinainte prestabilit. Sunt momente când se cere să fii original, creativ, să prinzi din zbor şi alte idei, ca atare luptă cu teama de schimbare, cu rigiditatea ta sau a altora, cu diversele condiţii stricte care nu te lasă să te mişti în voie.

Horoscop, 24 septembrie 2018, SCORPION

Intuiţia ta e ascuţită, multă lume o apreciază, deoarece reuşeşti să presimţi imediat dacă în spatele unui aspect se află pericole, riscuri sau minciuni. Eşti pus şi azi în faţa unei situaţii cu două feţe şi reuşeşti să descoperi la timp ce se ascunde în spatele unor aparenţe înşelătoare, astfel încât să nu cazi în plasa nimănui. Treci ca prin urechile acului de o situaţie cu grad mare de risc: o persoană cu caracter cel puţin dubios încearcă să te atragă. Ai noroc cu această voce interioară care te trage de mânecă la timp!

Horoscop, 24 septembrie 2018, SĂGETĂTOR

Cum să nu-ţi sară ţandăra dacă, la orice uşă ai bate, ţi se răspunde agresiv, nepoliticos, fără să găseşti nicăieri de un dram de amabilitate şi înţelegere. Dacă ai de a face azi cu instituţiile statului, birocraţia te va aduce pe marginea exasperării, pentru că nu găseşti nicăieri persoane care să te asculte şi să îţi înţeleagă doleanţele. Multe uşi ţi se închid în nas, eşti trimis la plimbare cu un ton superior şi termini ziua cu un sentiment de iritare ori de câte ori te gândeşti la relaţiile defectuoase ale acestei zile. Nici tu nu eşti mai amabil, recunoaşte, dar reacţia e firească când eşti tratat aşa.

Horoscop, 24 septembrie 2018, CAPRICORN

Dacă primeşti susţinerea potrivită de la cei din jur, eşti capabil de succese de răsunet, deci cel mai greu e să-ţi alegi tovarăşii potriviţi. Eşti în faţa unei provocări interesante cu mari sorţi de izbândă, dar cu atât mai bune vor fi rezultatele cu cât reuşeşti să atragi şi pe alţii alături de tine. Vei aduna un grup mai larg de persoane şi veţi vâsli împreună în acelaşi sens. Ei devin motorul secundar pentru tine, pentru că altfel evoluezi când ştii că ai pe cineva alături care ţine cu tine, te încurajează şi crede în ceea ce doreşti să faci!

Horoscop, 24 septembrie 2018, VĂRSĂTOR

Porneşti într-o nouă aventură, dar trebuie să faci acest pas cu un dram de maturitate, ca să n-o iei în glumă. Nu e o joacă, deşi la început pare doar o tatonare, dar după primii paşi vei vedea că se complică lucrurile şi nu ai voie să te distrezi pe seama drumului tocmai început. Ar fi perfect dacă ai avea şi o strategie foarte bine pusă la punct, pe etape clare, să nu faci nimic la voia întâmplării, şi să te gândeşti la acest demers până departe, până la ultimele capitole. Chiar dacă acum vezi doar etapa aceasta sau pe cea imediat următoare, gândeşte-te că orice gest făcut acum va avea efecte pe termen lung de acum încolo.

Horoscop, 24 septembrie 2018, PEȘTI

Ar fi trebuit să pleci azi la drum, dar eşti nevoit să renunţi în ultima clipă, ori pentru că apare altceva mai important de făcut, ori pentru că acea călătorie nu-şi mai are rostul. Dacă nu este obligatoriu să pleci acum la drum, ci poţi rezolva problema cu un simplu telefon, ar fi bine să faci acel lucru, pentru că ar fi alte lucruri mult mai interesante de făcut în acelaşi timp. Ceva nu va ieşi conform planurilor pe parcursul călătoriei, şi te întorci acasă cu sentimentul că ai pierdut inutil ziua la drumuri. Amână eventualele deplasări, dacă nu sunt tocmai urgente! Mai pot aştepta.

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel