Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Halucinant: Un ambulanţier român a plecat cu autospeciala să-şi aducă fiica de la mare
WhatsApp
Poliţiştii din Vaslui au deschis dosar penal in rem în cazul tinerei care a plecat la mare fără să aştepte rezultatul testului Covid. Anchetatorii verifică dacă tatăl fetei, ambulanţier, a luat permisiune de la DSP să plece cu ambulanţa după fată, fiind contact direct al acesteia.

Poliţiştii din Vaslui au deschis dosar penal in rem după ce un ambulanţier de la SAJ Vaslui a plecat cu o autospecială la Costineşti, pentru a-şi aduce acasă fata infectată cu COVID-19. De altfel, la SAJ Vaslui este în curs şi o anchetă disciplinară.

„S-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Dosarul este in rem, se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Instituţia a fost vizitată, duminică, de Ministrul Sănătăţii care a vrut să verifice personal situaţia. Nelu Tătaru a anunţat că va trimite săptămâna viitoare la SAJ Vaslui Corpul de Control.

De la majorat la mare

 

Fata ambulanţierului a participat la sfârşitul lunii trecute la o petrecere de majorat în Vaslui alături de alţi zeci de tineri. După petrecere, mulţi dintre tineri au avut semne de răceală şi au mers la spital. Printre ei, şi fata. Ea a fost testată pentru COVID, însă nu a mai aşteptat rezultatul testului şi a plecat la mare împreună cu alţi 29 de prieteni cu care participase la majorat, să continue petrecerea.

Tinerii s-au cazat la pensiuni din Costineşti. Pe 3 august însă fata are aflat că a ieşit pozitivă pentru COVID-19. În aceeaşi zi, tatăl fetei, ambulanţier la SAJ Vaslui, a plecat spre litoral cu o ambulanţă pentru a-şi aduce fata acasă, deși era contact al fetei, iar legea spune că ar fi trebuit carantinat la domiciliu, împreună cu ceilalţi contacţi direcţi din familie.

Cât despre legalitatea folosirii ambulanţei, angajaii Serviciului de Ambulanţă pot solicita un transport gratuit pentru un membru al familiei, numai că în acest caz este vorba despre o situaţie specială, cu risc epidemiologic.

Adusi cu microbuzul ISU de pe plajă

 

Contactată de MEDIAFAX, conducerea SAJ Vaslui nu a răspuns la telefon pentru a explica de ce acest transport a fost făcut fără echipaj medical de specialitate şi în ce condiţii a autorizat acest drum.

Imediat după vestea că tânăra este infectată, ceilalţi tineri au fost aduşi înapoi de la mare cu un microbuz special ISU, în două serii. La spitalul din Bârlad, 10 dintre ei au aflat că au COVID-19 şi au rămas internaţi pentru îngrijiri. Ceilalţi au rămas izolaţi la domiciliu.

Autorităţile trebuie să lămurească acum dacă tatăl fetei a primit permisiunea DSP pentru a merge să-şi ia fata, în condiţiile în care era contact al acesteia, dar şi cum a fost posibil ca fata să ajungă direct acasă, fără să fie evaluată medical la spital, la fel ca prietenii ei. Cercetările sunt însă abia la început.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel