Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grevă în Grecia. Nu mai funcționează nici televiziunile, nici radiourile
WhatsApp
Transporturi puternic perturbate, fără emisie de ştiri radio-tv: Grecia funcţiona la ralanti miercuri, din cauza unei greve generale la apelul sindicatelor din sectorul privat şi public împotriva creşterii preţurilor, cu manifestaţii aşteptate să aibă loc inclusiv la Atena, informează AFP.

Capitala greacă, unde circulaţia auto este de obicei una intensă, părea aproape un oraş mort miercuri dimineaţa, transporturile în comun - autobuzele, metroul, tramvaiul, trenul interurban, precum şi taxiurile - încetând să funcţioneze.

Nicio legătură maritimă nu este asigurată între continent şi insulele din Marea Egee (est) şi Ionică (vest), din cauza participării sindicatului marinarilor (PNO) la grevă, a doua de la începutul acestui an împotriva scăderii puterii de cumpărare.

"Scumpirea vieţii este insuportabilă", "cerem creşterea salariilor şi o protecţie socială pentru toată lumea", se putea citi pe marele afiş al Confederaţiei salariaţilor din sistemul privat GSEE, cea mai mare din Grecia.

GSEE a îndemnat la o manifestaţie care să înceapă la orele locale 11:00 în centrul Atenei şi în alte oraşe ale ţării.

La rândul său, sindicatul funcţionarilor (Adedy) susţine într-un comunicat că "ajutoarele orizontale (ale guvernului) nu sunt o soluţie pentru salariaţi şi societate după explozia preţului la energie şi la produsele de bază". "Salariaţii sunt cei care plătesc preţul scumpirii vieţii", a criticat Adedy, îndemnând de asemenea la manifestaţii în întreaga ţară.

 

Grevă în Grecia. Ce promite guvernul elen



Guvernul grec a anunţat că va debloca 5,5 miliarde de euro, cu un ajutor excepţional de 250 de euro acordat persoanelor cu cele mai mici venituri care nu-şi pot plăti în special facturile la curent electric, cu ajutoare acordate studenţilor pentru cazare şi o subvenţie de urgenţă pentru agricultori.

Însă sindicatele estimează că aceste ajutoare se înscriu în campania "preelectorală" a partidului conservator aflat la putere, cu opt luni înainte de alegerile generale, şi evocă "situaţia dificilă" a gospodăriilor din Grecia.

Inflaţia a depăşit pragul de 10% în ultimele şase luni în Grecia şi a atins chiar 12% în septembrie. În ceea ce priveşte preţul la gaz, acesta s-a majorat de peste patru ori (+332%).

Belgia este, de asemenea, afectată de o grevă naţională miercuri, din cauza scăderii puterii de cumpărare, în timp ce în Franţa, la Paris se aşteaptă o zi neagră joi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel