Asemenea altor ţări europene, Grecia a început luna trecută vaccinarea personalului sanitar din prima linie, precum şi a rezidenţilor vârstnici şi vulnerabili din azilurile de bătrâni după aprobarea de către Uniunea Europeană a vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.
Campania de vaccinare pentru publicul larg va începe din 20 ianuarie, persoanele peste 85 de ani având prioritate.
''Campania de vaccinare a demarat, se desfăşoară constant şi începe să ia viteză'', a precizat într-o informare de presă directoarea Comitetului Naţional pentru Vaccinare, Maria Theodoridou, titrează Agerpres.
Până în prezent, au fost vaccinate circa 49.661 de persoane, echivalentul a 0,46% din populaţia Greciei, iar guvernul intenţionează să imunizeze 220.000 de persoane până la sfârşitul lunii, încercând să atingă ţinta de 70% din cele 11 milioane de locuitori până în iunie.
Loturi suplimentare de vaccinuri de la Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson & Johnson sunt aşteptate în lunile următoare, le-a declarat reporterilor un oficial din Ministerul Sănătăţii, Marios Themistocleous.
Lansarea de luni a platformei coincide cu decizia autorităţilor de a redeschide grădiniţele şi şcolile primare după două luni de învăţământ online, oficialii avertizând însă că situaţia va fi reevaluată în fiecare săptămână.
Săptămâna trecută, autorităţile au extins unele restricţii anti-COVID-19 până pe 18 ianuarie, inclusiv închiderea temporară a restaurantelor şi a comercianţilor care vând produse neesenţiale.
Grecia a gestionat relativ bine primul val al pandemiei, dar creşterea numărului de cazuri începând din octombrie a pus sub presiunea sistemul sanitar, afectat de un deceniu de criză financiară, autorităţile fiind nevoite să instituie un al doilea lockdown în noiembrie.
Grecia a raportat până în prezent 145.179 de cazuri de COVID-19 şi 5.302 decese asociate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News