Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gigi Becali s-a dezlănțuit la adresa Elenei Lasconi: "Nu ți-e rușine așa un pic?"
WhatsApp
Gigi Becali continuă cu declarațiile în stilul său caracteristic. Acesta a lansat un atac la adresa Elenei Lasconi. 

Este deja știut faptul că Gigi Becali are o gândire patriarhală. După ce a interzis angajaților săi să se dea cu parfum, acum a lansat un atac dur și nejustificat pentru anul 2024, la adresa Elenei Lasconi.

Aceasta spune că o femeie nu poate conduce România și critică decizia acesteia de a intra în cursa prezidențială.

"Elena Lasconi spune ‘Doamne ajută’. Pai cum te ajută Dumnezeu, dacă tu promovezi lucrurile astea? Ba că a zis că a votat pentru familie, ba că, de fapt, nu este pentru familie. Ea nici nu are familie, dar vrea să fie preşedintele României. Păi cum să fii preşedintele României tu… nu ţi-e ruşine aşa un pic. Eşti o femeie!" a spus Gigi Becali la Realitatea TV. 

Păi și nu poate fi președintele României?

"Niciodată în viaţa ta, mai ales una care nu are nici bărbat. Păi nu are nici bărbat băi, ea, cum să fie ea preşedinte dacă nu are nici bărbat.

Pai problema e că femeia nu are voie să stăpânească bărbatul. Președintele este stăpân, e împărat, cum să stăpânească femeia bărbatul? Ea nu are un bărbat al ei, da' să stăpânească 10 milioane de bărbaţi ai României", a mai spus Gigi Becali.

Elena Lasconi va candida la prezidențiale din partea USR

 

Reamintim că Elena Lasconi a câștigat șefia USR, iar la scurt timp și-a depus și candidatura în lupta internă pentru desemnarea candidatului la prezidențiale. Lasconi a câștigat la o diferență foarte mare de voturi și astfel s-a pus capăt speculațiilor care-l dădeau pe Dominic Fritz, primarul Timișoarei drept posibil candidat din partea USR la prezidențiale. Fritz însă s-a delimitat de orice candidatură în fruntea USR și nici nu s-a pus problema de vreo candidatură la prezidențiale. Mai multe voci îl dădeau deja pe un drum asemănător cu cel al lui Klaus Iohannis spre fruntea țării, având în vedere originile sale nemțești și admirația românilor pentru această națiune. 

Elena Lasconi se va înfrunta cel mai probabil la alegerile prezidențiale cu Mircea Geoană, Marcel Ciolacu, George Simion și Nicolae Ciucă. Deocamdată, în afara USR-ului și AUR-ului, nici un alt partid nu și-a anunțat candidatul pentru alegerile prezidențiale. Mircea Geoană va candida independent și își va anunța candidatura cel mai probabil după ce își va încheia mandatul de adjunct la NATO. Alegerile prezidențiale vor avea loc în două tururi și cel mai probabil vor fi organizate în luna septembrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel