Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. "Plimbare" cu pagube de 100.000 de euro. Distrugeri provocare de un tânăr cu un tractor furat
WhatsApp
Un bărbat băut a furat un tractor cu care a provocat pagube de aproape 100.000 de euro în vestul Germaniei, a declarat marţi poliţia, relatează dpa.
Foto ILUSTRATIV (sursa: flickr.com)

Tânărul în vârstă de 23 de ani din Radevormwald, landul Renania de Nord Westfalia, le-a declarat poliţiştilor că se plimba luni seara "după un chef cu alcool" când a observat tractorul.

El s-a urcat în tractor, care avea ataşat un plug pentru zăpadă lat de patru metri, şi a plecat cu el, lăsând în urmă ceea ce poliţia a numit "un val de dezastru".

În jurul orei 19:00 (18:00 GMT), poliţia a primit o sesizare în legătură cu faptul că un tractor cu un plug de zăpadă a avariat o maşină parcată şi a părăsit locul incidentului. Au urmat alte plângeri.

Tractorul a fost găsit abandonat în parcarea unui supermarket, cu şoferul în apropiere. Acesta părea că se află sub influenţa alcoolului şi a drogurilor şi a fost arestat de poliţie.

Potrivit investigaţiilor, tânărul a avariat cinci maşini, faţada unei case, un gard şi un garaj. Unele pagube sunt considerabile, a spus poliţia, care a menţionat, de asemenea, o coliziune cu un autobuz. Şoferul autobuzului a suferit răni uşoare, însă vehiculul a fost grav avariat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel