Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Șoferi ROMÂNI, arestați. Făceau parte dintr-o grupare INFRACȚIONALĂ
WhatsApp
Cinci şoferi români de TIR au ajuns în spatele gratiilor. Aceștia sunt acuzați că făceau parte dintr-o rețea de hoți care se ocupa cu furtul pieselor de camion. Prejudiciul adus este de două milioane de euro.

Gruparea infracțională a fost anchetată mai mult de un an de zile, adica din vara anului 2017. In acel moment s-a descoperit faptul că din transporturile unui şofer român de camion , în vârstă de 47 de ani, care ducea piese de TIR lipseau piese.

În noiembrie 2017 şoferul a fost arestat. În scurt timp a fost deconspirata întreaga reţea. Încă cinci șoferi români de camioane au fost acuzați că sunt complici. Aceștia au vârste cuprinse între 31 și 66 de ani.

Patru dintre ei au fost deja condamnați la închisoare și vor sta în spatele gratiilor între 18 și 24 de luni. Al cincilea român are mandat de arestare. Angajatorul românilor este kazah în vârstă de 44 de ani, un grec de 46 de ani și un alt bărbat care nu a fost încă arestat, el nefiind găsit.

Prejudiciul făcut de gruparea infracțională este de 2 milioanede euro. Aceștia vindeau senzori de oxigen, compresoare de aer si alte componebte tehnice, potrivit donaukurier.de.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel