Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania: Institutul Robert Koch trage un semnal de alarmă privind „răspândirea necontrolată” a virusului
WhatsApp
Germania se confruntă cu un „test de caracter” pentru a ține sub control pandemia, a declarat joi ministrul sănătății german, Jens Spahn, după ce autoritățile germane au înregistrat cel mai mare număr de noi infecții cu coronavirusul după luna aprilie.
Foto ILUSTRATIV

Spahn a avertizat că oamenii trebuie să păstreze distanțarea fizică și să respecte regulile, pentru ca situația să nu scape sub control, criticând în special tinerii pentru ignorarea măsurilor de prevenție.

Germania a reușit până acum să păstreze numărul de contagieri și decese mai scăzut decât multe din statele vecine, dar numărul de noi infecții a crescut joi cu aproape jumătate față de ziua anterioară, potrivit datelor Institutului Robert Koch. Doar un număr foarte mic de cazuri au fost legate de magazine, frizerii și mijloacele de transport public, a precizat Spahn, adăugând că inclusiv școlile și grădinițele se descurcă relativ bine. Principalele probleme au fost cauzate de adunările sociale, evenimentele mari, nunți și servicii religioase, potrivit ministrului sănătății german.

 

Noi restricții pentru sectorul turistic 

 

Guvernul federal a decis săptămâna aceasta să adopte noi restricții pentru sectorul turistic pentru a încerca să țină sub control al doilea val al pandemiei. Autoritățile din capitala Berlin au anunțat că restaurantele, barurile, magazinele locale și alte afaceri vor fi închise pe timpul nopții între orele 23:00 și 06:00 în timp ce în centrul financiar Frankfurt barurile și restaurantele vor fi nevoite să își închidă ușile la ora 22.00, relatează Reuters.

Numărul de noi cazuri a crescut vertiginos și în statele vecine Germaniei - Belgia, Franța, Olanda, Austria, Polonia și Cehia - atât joi cât și în zilele anterioare. Institutul Robert Koch a raportat joi 4.058 de noi infecții, directorul Lothar Wieler avertizând că „este posibil să asistăm la peste 10.000 de noi cazuri zilnice și ca virusul să se răspândească necontrolat”. Germania a înregistrat 310.144 de infecții cu SARS-CoV-2 de la izbucnirea pandemiei în această țară, 9.578 de persoane pierzându-și viața din cauza COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel