Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania: Cursă nebună a unui român. "Ostaticul l-a trădat"
WhatsApp
Un român din Germania i-a șocat pe toți după o întâmplare de neînțeles: a tras frâna de urgență a tramvaiului, a furat de pe peron căruțul unui copil și s-a urcat imediat în alt tramvai.

Românul de 34 de ani a început să se ia fără motiv de călătorii din tramvaiul S2. Unul dintre pasageri, din cauza fricii și a amenințărilor repetate a apelat poliția, chiar înainte de stația Hebertshausen, circumscriptia Dachau.

Când și-a dat seama că polițistii sunt pe urmele sale, românul a tras frâna de urgență si a fugit din tramvai. Din statia Hebertshausen, românul a furat un cărucior de bebeluș de la o ucraineancă, însă aceasta își ținea copilul în mână. El a intenționat probabil să-l ia ostatic și să negocieze cu poliția. 

Cursa nebună nu s-a încheiat aici: fugarul nu și-a dat seama că în căruț nu se află nici un bebeluș și s-a urcat într-un alt tramvai spre Munchen. El a fost așteptat la stația Dachau de polițiști, care l-au arestat.

Românul a fost acum dus la spitalul de psihiatrie unde va fi supus unei expertize medicale serioase.

Poliția a deschis dosar penal pentru folosirea abuzivă a frânei de urgență, dar și pentru furt. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel