Datele RKI au arătat că 15,2%, sau 12,7 milioane de persoane, au primit cel puţin o doză până sâmbătă dimineaţă, iar 5,9% - sau 4,9 milioane de oameni - primiseră deja a doua doză.
Mai multe studii indică faptul că o singură doză oferă deja un anumit nivel de protecţie.
După ce medicii generalişti s-au alăturat efortului de vaccinare şi un număr mai mare de vaccinuri a devenit disponibil, numărul de doze administrate zilnic în Germania a crescut în ultima săptămână şi a ajuns joi la peste 700.000, dar a scăzut din nou după aceea.
În majoritatea landurilor germane medicii generalişti au început să administreze vaccinuri de miercuri. Peste 35.000 de medici vor lua parte la acest efort.
Cu toate acestea, ritmul vaccinării ar putea să se reducă din nou, în contextul în care numărul de doze disponibile pentru medicii generalişti urmează să scadă temporar la jumătatea lunii aprilie.
Gernot Marx, preşedintele asociaţiei germane de îngrijire de urgenţă DIVI, a avertizat vineri că situaţia din spitale este profund îngrijorătoare. Marx a explicat că observă o creştere constantă şi dramatică a numărului de pacienţi bolnavi de COVID-19.
Cel mai mare spital universitar din Germania, Charite din Berlin, a anunţat că numărul pacienţilor de la terapie intensivă a crescut semnificativ în ultimele două săptămâni. Grupul de vârstă 30-60 de ani este deosebit de afectat, deoarece este mai puţin probabil ca persoanele din această categorie să fi primit vaccinul, a declarat Martin Kreis, membru al consiliului de administraţie.
Germania se confruntă cu un al treilea val de infecţii cauzat în principal de varianta britanică a virusului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News