George Buhnici, unul dintre cei mai urmăriți influenceri români de pe Youtube, fost reporter și apoi realizator la PRO TV, a fost verificat de către inspectorii ANAF. Controlul a avut loc la finalul anului 2021, după ce Guvernul a anunțat un control de amploare la influencerii de pe internet, pentru a verifica dacă aceștia își plătesc contribuțiile. Buhnici spune că acest control a venit chiar în momentul în care banii din publicitatea online de pe Youtube a început să crească serios. Fostul realizator al PRO TV-ului spune că a fost mirat de procedurile birocratice complicate din ANAF și că agenții fiscali au ajuns sa-și ceară scuze la finalul controlului.
"Am avut o interacțiune, anul trecut, în 2021, cu doi inspectori, chiar trei din ANAF, pentru că am avut o chestie pe rol la ei. Mi-au luat la bani mărunți încasările de pe Youtube. Ce să vezi, au început să vină banii de pe Youtube un pic mai bine ca înainte, că-s mai mulți oameni pe Youtube și au vrut să clarificăm chestiile astea, să vadă care e relația mea comercială. Am adus toate documentele, am depus totul. Au fost foarte de treabă, doar că la final și-au cerut scuze pentru că sunt niște proceduri din astea foarte birocratice și să vii să semnezi niste hârtii. Când mi-a pus în față hârtia, era contrasemnată din partea ANAF de șase oameni. Era semnată cu pixul. Așa am stat eu să mă gândesc de ce e nevoie ca cinci-șase oameni să contrasemneze o hârtie cu care eu am fost de acord, nu am contestat-o.
Reamintim că ANAF a anunțat un control de amploare la persoanele care realizează venituri din activități online, pentru că existau bănuieli că aceștia nu-și declară veniturile și prejudiciază bugetul de stat. Controlul a fost anunțat într-o situație complicată pentru România. Guvernanții încercau o creștere a colectării la bugetul stat, în condițiile în care începutul anului 2022 venea cu creșterea pensiilor și a salariilor din câteva categorii bugetare, urcând astfel deficitul economic al României, destul de greu încercat după pandemia Covid.
Astfel, ANAF a lansat și o brosura privind tratamentul fiscal al veniturilor obtinute de persoanele fizice din postari realizate pe diferite retele de socializare.
In materialul realizat de specialistii ANAF sunt prezentate informatii utile pentru autorii de continut pentru retelele de socializare, cu privire la declararea veniturilor si stabilirea impozitelor si contributiilor aferente. Astfel, veniturile obtinute de persoanele fizice din postari realizate pe diferite retele de socializare reprezinta venituri impozabile, arata documentul citat.
Veniturile impozabile cuprind atat veniturile in numerar (care presupun o remuneratie financiara), cat si cele in natura (spre ex. produse, servicii, calatorii etc.).
In situatia in care activitatea se desfasoara cu regularitate, in mod continuu, pe cont propriu si urmarind obtinerea de venituri si sunt intrunite criteriile unei activitati independente, veniturilor obtinute de persoanele fizice din postarile realizate pe diferite retele de socializare si care fac astfel reclama pentru diverse companii/brand-uri le sunt aplicabile prevederile Cap. II „Venituri din activitati independente” din Titlul IV - ”Impozitul pe venit” din Codul fiscal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News