„Primarul General, Gabriela Firea, l-a primit astăzi în audienţă pe Marian Tivilic Moroşanu, membru al Asociaţiei 21 Decembrie. În cadrul întâlnirii, acesta a avut mai multe solicitări şi propuneri pentru revoluţionari dar şi pentru comemorarea eroilor căzuţi în Revoluţia din decembrie 1989. Astfel, acesta a propus că la intrările în oraş să fie montate panouri pe care să scrie "Bucureşti, oraş martir", potrivit decretului nr. 40/1990, privind măsuri pentru comemorarea eroilor Revoluţiei.
Primarul General l-a asigurat pe domnul Moroşanu că problemele semnalate se vor rezolva cu celeritate, toate solicitările prezentate de acesta urmând a primi răspuns. Referitor la alte probleme semnalate de Marian Tivilic Moroşanu, edilul şef a explicat că o parte din acestea vor fi soluţionate de direcţiile de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei, iar cele care sunt de competenţă altor instituţii, vor fi redirecţionate pentru soluţionare”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei.
Întâlnirea vine după ce ieri seară Firea a avut o ceartă cu Ceaușescu în faţa sediului PSD.
Citește și Firea, CEARTĂ ca la ușa cortului cu PROTESTATARII care au huduit PSD și în noua formulă. Video
„Sunteți o persoană fără nici un fel de onoare și v-am dat în judecată! Vă faceți de râs. Cine v-a plătit să veniți aici? Vă spun eu cine v-a plătit să veniți aici ! Haideți că vă spun... Ce credeți că ne e frică de un domn care vine și îi umilește pe politicieni? Mie nu-mi e frică. A venit și în fața casei mele și am făcut reclamație la poliție. Eu știu foarte bine de cine e plătită această persoană. E plătită chiar de cineva care s-a aflat pe lista de la europarlamentare a unui partid politic. Voi face această dezvăluire”, a spus Gabriela Firea ieri seară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News