Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gabriela Firea, ceartă cu Mircea Badea: „Dacă tot m-ați luat de lângă copii”/ „Nu v-am luat de nicăieri!”
WhatsApp
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a avut în această seară, la Sinteza Zilei, de la Antena 3, un schimb de replici cu realizatorul emisiunii „În gura presei” Mircea Badea.

Motivul schimbului de replici a fost internarea asimptomaticilor în spital.

Mircea Badea: „Fac un apel la dna Firea, primarul general și dânsa dorește să mai ia un mandat, să ne dea un exemplu concret pentru că a zis că și în Europa s-a întâmplat și situația a evoluat. În Europa nu s-a întâmplat! S-a întâmplat în India și în Bengal, care e tot din India, care e altceva decât Bangalulu, și s-a mai întâmplat și în Goa. Goa este tot din India. N-a zis niciunul India. Eu gândisem patru mutări înainte, dar n-a zis nimeni. În India ei regretă că au făcut treaba asta cu internarea asimptomaticilor și au cinci puncte de regrete, punctul 3 e ăla pe care l-am indentificat și eu: că s-a dus mult mai puțină lume la testare decât s-ar fi dus dacă erau în izolare (...) România are cea mai sovietică abordare în legătură cu COVID”. 

Gabriela Firea: „Îmi adormeam copiii și m-a chemat soțul că dl Mircea Badea dorește să-i răspund unei întrebări”

Mircea Badea: „Dvs ați afirmat că e momentul să ne aliniem la niște standarde europene cu privire la asimptomatici că și în Europa nu se mai internează cu forța asimptomaticii. Eu spun că niciodată n-au fost internați cu forța asimptomaticii și niciodată n-au fost duși la hoteluri pe lângă spitale. Ideea că și în Europa s-a întâmplat ca în România, după părerea mea este fals. România este singura țară de pe planetă, cu excepția Indiei, unde asimptomaticii au fost internați cu forța.”

Gabriela Firea: „Vă aduc la cunoștință că sunt primarul general al Capitalei și nu ministrul Sănătății”

Mircea Badea: „Am notat”

Gabriela Firea: „Și nici președintele comitetului Tehnico-științific”

Mircea Badea: „Știu!”

Gabriela Firea: „Decizia pentru România au fost luate de alte entități”

Mircea Badea: „Dar nu despre asta e vorba”

Gabriela Firea: „Lăsați-mă să închei! Bateți la porți deschise! Dacă în urmă cu trei luni înțelegeam decizia Ministerului Sănătății să interneze și simptomaticii și asimptomaticii...”

Mircea Badea: „Dar de ce o înțelegeați?”

Gabriela Firea: „Pentru că este o decizie politică! Nu putem să comentăm toți muritorii de rând!”

Mircea Badea: „Nu știu ce reflex democratic aveți, dar eu pot să comentez orice decizie politică! Nu despre asta vorbeam!”

Gabriela Firea: „Dacă m-ați luat de lângă copii acum lăsați-mă să vă răspund!”

Mircea Badea: „Eu nu v-am luat de nicăieri! Eu eram la mine la televizor, vorbeam...”

Gabriela Firea: „Știu, dar strigați la mine să vin! Am fost chemată și adusă la telefon! Eu susțin același lucru ca dvs! Este momentul ca la noi în țară dacă tot se dorește să fie internați asimptomaticii măcar să ne asumăm acest lucru, dar nu este normal”

Mircea Badea: „Cum adică se dorește?”

Gabriela Firea: „Este decizie în vigoare a Ministerului Sănătății!” 

Mircea Badea: „Sunt la curent cu asta! Puteți la fel de bine să-mi spuneți că vă plac mașinile diesel. Nu despre asta vorbeam!”

Gabriela Firea: „Eu am spus în această seară și vă rog să nu-mi răstălmăciți cuvintele!”

Mircea Badea: „Haideți să dăm banda înapoi!”

Gabriela Firea: „Dăm banda înapoi!”

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel