Pe sensul de intrare au fost aproximativ 13.800 persoane cu 5.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 11.700 persoane cu 4.900 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 10.600 de persoane şi 4.200 de mijloace de transport (790 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 8.300 de persoane cu 3.100 mijloace de transport.
Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 18 fapte ilegale (15 infracţiuni şi 3 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 2.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 2.200 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 35 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News