Fraţii Tate rămân în arest preventiv, potrivit deciziei de miercuri a Curții de Apel București. Decizia este definitivă.
"Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de către inculpaţii Tate Tristan, Tate III Emory Andrew, Naghel Georgiana Manuela şi Radu Alexandra Luana împotriva încheierii din data de 20.01.2023, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală, în dosarul nr. 1837/3/2023”, potrivit minutei instanței citată de Mediafax.
Procurorii DIICOT i-au reţinut pe Andrew şi Tristan Tate şi pe două suspecte din România pe 29 decembrie. Ei sunt acuzaţi de formarea unui grup infracţional organizat pentru a exploata sexual şase femei. Aceştia au negat că ar fi comis vreo infracţiune.
Mandatele au fost prelungite în ianuarie pentru 30 de zile de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Aceștia au admis cererea procurorilor DIICOT şi au decis, în consecinţă, prelungirea arestării preventive pentru fraţii Tate începând din 29 ianuarie, până pe 27 februarie.
Recent, Andrew Tate s-a comparat cu regretatul activist și politician anti-apartheid Nelson Mandela. Afaceristul în vârstă de 36 de ani a postat pe Twitter din închisoare:
"În timpul încarcerării mele i-am urmărit pe toți cei care s-au ridicat în sprijinul meu, toți cei care au stat pe gard. Și pe cei prea speriați pentru a mă apăra, în ciuda nevinovăției mele. Dumnezeu știe că sunt niște lași și eu știu că sunt lași".
Ulterior, el a adăugat lângă acest tweet un citat din Mandela: „Pentru a fi liber nu este suficient să te eliberezi de lanţuri, trebuie să respecţi şi să susţii şi libertatea altora”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News