Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța transformă paşaportul sanitar în paşaport de vaccinare. Detaliile proiectului de lege după trei zile de dezbateri tumultoase
WhatsApp
Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi, la primele ore ale dimineţii, în prima lectură, proiectul de lege ce transformă paşaportul sanitar în paşaport de vaccinare. Decizia vine după trei zile de dezbateri tumultoase, alimentate de afirmaţiile controversate ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, care şi-a declarat intenţia de a-i „scoate din sărite” pe cei nevaccinaţi.

Anunţat în decembrie de executivul francez în faţa epidemiei galopante de COVID, textul de lege a fost aprobat la ora locală 05.25 (06.25 ora României) cu votul a 214 parlamentari - cei ai majorităţii, precum şi de o parte din partidul Republicanii (dreapta) şi din Partidul Socialist (stânga). Împotrivă au votat 93 de deputaţi - cei ai extremei stângi şi extremei drepte, precum şi 3 disidenţi din partidul majoritar de centru-dreapta. De asemenea, 27 de deputaţi s-au abţinut, scrie Agerpres, preluând AFP.

Proiectul de lege mai trebuie să fie examinat de Senatul dominat de dreapta, la începutul săptămânii viitoare, pentru a intra în vigoare pe 15 ianuarie, după cum doreşte guvernul, însă este de aşteptat ca acest lucru să fie amânat cu câteva zile.

Odată intrat în vigoare, toate persoanele de peste 12 ani vor trebui să facă dovada vaccinării pentru a accede la activităţi recreative, la restaurante şi baruri, târguri şi transportul public interregional. Un test negativ nu va mai fi suficient, exceptând accesul către instituţiile şi serviciile de sănătate.

 

Deputaţii au majorat de la 12 la 16 ani vârsta de la care va fi necesar un paşaport de vaccinare

 

Printre amendamente, deputaţii au majorat de la 12 la 16 ani vârsta de la care va fi necesar un paşaport de vaccinare pentru ieşirile cu şcoala sau activităţi extraşcolare.

Până la începutul nopţii, parlamentarii au polemizat asupra fondului acestui proiect de lege, opozanţii vizând în special controlul de identitate pe care îl vor putea opera persoanele din industria alimentaţiei publice, în cazul în care ar exista „motive serioase” pentru a crede că se fraudează paşaportul de vaccinare.

Deputaţi ai partidului Republicanii au anunţat că vor sesiza Consiliul Constituţional în această privinţă.

Premierul francez Jean Castex a venit el însuşi miercuri după-amiaza să le ceară parlamentarilor să accelereze aprobarea proiectului de lege, după blocajul provocat de afirmaţiile lui Emmanuel Macron.

 

Macron: „Pe cei nevaccinaţi, vreau foarte tare să-i scot din sărite”

 

„Pe cei nevaccinaţi, vreau foarte tare să-i scot din sărite. Şi prin urmare vom continua să o facem, până la capăt. Aceasta este strategia”, a declarat Emmanuel Macron, președintele Franței, într-un interviu pentru ediţia de marţi a cotidianului Le Parisien.

„Atunci când libertatea mea o restrânge pe cea a altora, devin un iresponsabil. Un iresponsabil nu mai este un cetăţean”, a adăugat Macron.

În timpul dezbaterilor, ministrul Sănătăţii, Olivier Veran, a anunţat că miercuri au fost înregistrate în Franţa alte 335.000 de noi contaminări cu COVID-19, un record după cele 271.686 cu o zi înainte.

Totodată, el şi-a exprimat satisfacţia că alţi 66.000 de francezi au primit miercuri o primă doză de vaccin, cifră ce nu a mai fost atinsă de la 1 octombrie, dând de înţeles că această creştere puternică are legătură cu dezbaterile asupra paşaportului de vaccinare şi cu afirmaţiile controversate ale lui Emmanuel Macron. 

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel