Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Șofer român de TIR, în stare de șoc după ce a ucis o femeie. Mastodontul condus de bărbat, izbit de o mașină intrată pe contrasens 
WhatsApp
Un accident rutier mortal s-a produs, vineri în jurul orei 18.30 pe șoseaua de centură dintre unitățile Laflutte și Tomate, pe RN 25, între Arras și Dainville, în Franța. În impact au fost implicate un autoturism și un vehicul greu de marfă, condus de un șofer român. Cele două vehicule circulau fiecare în direcția opusă.
Un sofer roman de TIR a provocat un accident mortal in Franta

La fața locului au ajuns pompierii din Arras, Avion și Bapaume, și ambulanțele SAMU. Din păcate, șoferul mașinii, o femeie originară din Avion în vârstă de 45 de ani, nu a mai putut fi salvată, scrie lindicateurdesflandres.fr.

Șoferul camionului, un român, în vârstă de 51 de ani, a scăpat nevătămat, dar a fost internat în stare de șoc. Un alt automobilist, neimplicat în impact, dar martor al accidentului, a fost preluat de medicii SAMU în stare de șoc. După un examen medical s-a decis că nu e nevoie de internarea acestuia. 

A durat ceva timp până au reușit pompierii să o scoată pe șoferița decedată dintre fiarele mașinii. Circulația rutieră a fost blocată, mai multe ore, pe șoseaua de centură a orașului Arras, din nordul Franței. Potrivit martorilor, accidentul s-a produs când mașina femeii a intrat pe contrasens direct în TIR-ul condus de român, înmatriculat în Maramureș și încărcat cu detergenți.

„Eram la două camioane distanță în spatele lui (n.r. a șferului român) și femeia care a decedat, din pacate, este vinovată. S-a lovit frontal de camion“, susține nepotul șoferului român într-un mesaj primit pe adresa redacției.

Din imaginile surprinse la fața locului se vede cum românul a încercat să evite impactul și a tras dreapta de volan, ieșind cu camionul de pe șosea și izbind un mal de pământ. Șoferul român a făcut analizele de sânge pentru a verifica dacă a consumat alcool sau droguri înainte de a conduce. Urmează să fie audiați și martorii accidentului, pentru a se stabili toate circumstanțele tragediei.

Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App, atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe grupul de Whats App al StiriDiaspora accesând următorul link-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel