Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Român, arestat după ce a agresat o femeie. Locuitorii au dat alarma
WhatsApp
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat în noaptea de miercuri spre joi, în L'Etang-la-Ville, după ce a agresat o femeie.  

Alertată de martori, poliția a reușit să aresteze bărbatul care este acuzat de tentativă de viol. Datorită locuitorilor din zonă,  bărbatul de 36 de ani a fost arestat.

În jurul orei 22:30, locuitorii de pe strada Général-de-Gaulle au observat cum un bărbat a încercat să abuzeze de o femeie. Câteva patrule au ajuns la fața locului. Un martor a explicat polițiștilor că suspectul se ascunde într-un șanț. Poliția s-a apropiat de șanțul în care au descoperit un bărbat de origine română, cunoscut deja oamenilor legii. Atacatorul a fost dus la poliție.

Femeia în vârstă de 51 de ani a explicat polițiștilor că mergea pe stradă, când a fost abordată de bărbatul care s-a năpustit peste ea, lovind-o și trăgând-o într-un tufiș. Aici a trântit-o la pământ, i-a smuls hainele și a împiedicat-o să ceară ajutor. Femeia de 51 de ani ani s-a luptat, împiedicând atacatorul să o violeze. Apoi, din fericire, a reușit să fugă, transmite leparisien.fr.

Hainele victimei au fost recuperate de anchetatori pentru analiză. De asemenea, au fost audiați mai mulți martori care au asistat la scenă. Suspectul a fost arestat la închisoarea din Saint-Germain-en-Laye.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel