Conform procurorilor DNA, în perioada august 2019 şi iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliţiei oraşului Eforie, cu gradul de comisar-şef, Coteanu ar fi primit în 17 rânduri, de la o persoană, câte 600 de lei pe zi (în total 10.200 lei), pentru ca în schimb să permită şi să protejeze comerţul clandestin în staţiune.
Procurorii spun că ar fi fost vorba despre tolerarea unor activităţi de comerţ clandestin, neautorizat, care să se poată desfăşura fără aplicarea de amenzi şi fără confiscări de mărfuri, în special pe plajele staţiunii Eforie.
"Într-un context asemănător, în perioada 10-14 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel, în aceeaşi calitate, nu ar fi sesizat de îndată organul de urmărire penală competent, pentru o infracţiune de dare de mită («atenţie» în valoare de 200 lei). Banii ar fi fost destinaţi agentului constatator Iftimie Vasile Marcel pentru ca persoana care ar fi oferit cei 200 de lei să nu răspundă contravenţional. Inculpatul a preferat să restituie persoanei respective banii remişi", mai spun procurorii.
De asemenea, el este acuzat că în iulie 2019 ar fi ajutat o persoană să evite răspunderea penală după ce a condus fără permis, prin neînregistrarea procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante în evidenţa cauzelor penale.
DNA precizează că în acelaşi dosar, în perioada 30 septembrie - 21 octombrie 2020, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu patru persoane, printre care şi Vasile Marcel Iftimie. Ei au declarat expres că recunosc comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora. Cei patru au primit pedepse cu suspendare cuprinse între şase luni şi doi ani şi opt luni de închisoare.
Dosarul de urmărire penală vizându-l pe fostul şef al Poliţiei Eforie, împreună cu cele patru acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise la Tribunalul Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News