Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fost polițist român, unul dintre cei mai căutați infractori: A spart sediul unei bănci dintr-o gară; seifurile erau slăbiciunea lui
WhatsApp
Un fost polițist a fost unul dintre cei mai căutați infractori din România, asta după ce a spart aproape 10 unități comerciale din Iași. Iulian Mădălin S. a reușit să dea spargere după spargere și a știut cum să se ascundă de foștii colegi. 

Iulian Mădălin S., un tânăr originar din Vaslui, a reușit să-i țină pe polițiștii din Iași în ”priză”, asta după ce a comis aproape 10 jafuri. Ieri, acesta a fost prins după luni întregi în care polițiștii din Iași au fost pe urmele lui. Iulian Mădălin S. a fost considerat de oamenii legii din Iași un hoț profesionist, pentru că nu a lăsat prea multe urme după jafuri, iar în momentul în care a fost încolțit de oamenii legii, a reușit să scape, relatează BZI.

Ieri, însă, nu a mai avut atât de mult noroc și a fost încătușat în zona centrală. Cine este Iulian Mădălin S.? Este un tânăr care a lucrat ca polițist și a ieșit recent din sistem. La o simplă căutare pe Google aflăm că Iulian Mădălin S. a intrat în Poliție în anul 2016, când a fost declarat admis la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui. Nu a stat, se pare, prea mult timp în sistem și s-a apucat de infracțiuni.

Fost polițist român, unul dintre cei mai căutați infractori

 

Jafurile au început să fie date în toamna anului trecut. Iulian Mădălin S. a dat lovitură după lovitură în zona Gării din Iași. Acolo a spart farmacii și săli de jocuri, de unde a plecat cu zeci de mii de lei. Cea mai recentă încercare de jaf a fost făcută chiar zilele trecute, când bărbatul a încercat să pătrundă în Alpha Bank, tot în zona Gării.

”În noaptea de vineri spre sâmbătă a avut loc o tentativă de intrare prin efracție la Agenția Gării. A fost forțată ușa secundară, dar, ca urmare a măsurilor de securitate luate de bancă, nu s-a reușit intrarea în interiorul agenției. Banca colaborează cu autoritățile oferind toate informațiile pe care le are referitor la incident”, au transmis reprezentanţii Alpha Bank Iaşi.

Pe 5 noiembrie anul trecut, o farmacie Catena din Iași avea să fie spartă. De acolo, hoții au sustras un seif greu de câteva kilograme, în care se aflau 18.000 de lei.

Hoțul alegea unități comerciale unde existau seifuri și, probabil, bazându-se pe cunoștințele pe care le-a adunat ca polițist, a știut cum să se ferească luni întregi. Cert este faptul că ieri polițiștii ieșeni l-au prins, l-au audiat și l-au reținut pentru 24 de ore. Astăzi urmează să fie prezentat în fața judecătorilor care vor decide dacă îl vor plasa sub vreo măsură preventivă. Este, însă, de-a dreptul incredibil ca un tânăr intrat în Poliție ca agent să fie în stare de așa ceva.

ex-polițistul avea o slăbiciune pentru seifuri

 

*Poliţiştii ieşeni au identificat un tânăr bănuit de mai multe fapte de furt calificat şi tentative de furt calificat, din societăţi. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.*

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un tânăr de 24 de ani, bănuit de comiterea a 5 infracţiuni de furt calificat şi 4 tentative la furt calificat, comise în perioada 27 octombrie 2021 – 21 februarie 2022, din farmacii, săli de jocuri şi o unitate bancară, de pe raza municipiului Iaşi.

La data de 22 februarie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost pe raza mun. Iași și condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

La data de 23 februarie a.c., tânărul reţinut va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi, Secţiilor 1- 6 Poliţie Iaşi şi Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Iaşi.

Cercetările sunt continuate“, au transmis polițiștii ieșeni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel