„Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, luni seara, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, peste 20.800 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 252.000 de lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din zonă. Poliţiştii de frontieră au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Dămideni, judeţul Botoşani, mai multe persoane care se aflau la malul râului Prut şi încercau să transporte colete voluminoase. La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de condiţiile meteo nefavorabile, persoanele au abandonat coletele și au fugit, reuşind să treacă înot râul Prut în R. Moldova”, anunță Sectorul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
Potrivit sursei citate, pentru reţinerea persoanelor s-a folosit armamentul din dotare, fiind executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. La inventarierea bunurilor, a rezultat cantitatea de 189.560 de ţigarete (9.478 de pachete cu ţigări), în valoare de 114.680 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
În aceeaşi seară, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași, în jurul orei 21.25, poliţiştii de frontieră români în cooperare cu colegii din R. Moldova, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane care descărcau colete voluminoase dintr-o barcă, cu care au trecut din R. Moldova în România. „Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor, însă, la vederea colegilor noştri, profitând de condiţiile meteo nefavorabile şi de întuneric, persoanele au abandonat coletele și au fugit în vegetaţia din zonă. La inventarierea coletelor, a rezultat cantitatea de 227.800 de ţigarete (11.390 de pachete cu ţigări), în valoare de 137.825 de lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor”, mai arată STPF Botoșani.
Polițiștii de frontieră au informat autoritățile din R. Moldova despre cele două evenimente, în vederea cercetării în comun a acestora. „În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, în vederea depistării şi identificării persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, conchid polițiștii de frontieră din Botoșani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News