Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Piersic e în stare gravă. Anunț oficial de la Spitalul Foișor 
WhatsApp
Florin Piersic este în stare gravă, anunță medicii de la spitalul Foișor.
Florin Piersic a fost mutat de la terapie intensivă într-un salon pe propriile forțe / sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Florin Piersic a fost transferat de la Institutul Matei Balș la spitalul Foișor. Acesta se află acum la terapie intensivă și are momente când nu este conștient. Medicii spun că operația la care trebuie să fie supus marele actor este una foarte riscantă. 

„În cursul zilei de astăzi, 09.05.2024, domnul Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular București. La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi. Pacientul prezintă multiple patologii asociate, dintre care cea mai gravă este cea cardiacă," informează spitalul Foișor printr-un comunicat de presă. 

Reamintim că Florin Piersic a fost transferat la București de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. Acesta a fost inițial internat la Institutul Matei Balș, după care a fost transferat la o clinică privată unde i-a fost făcută o investigație PET CT. Ulterior acestei investigații, a fost transferat la spitalul de ortopedie Foișor, acolo unde ar trebui să-i fie scoasă proteza pentru genunchi pentru ca medicamentele antibiotice să poată avea efect. 

Informațiile despre starea de sănătate a lui Florin Piersic nu au fost niciodată prea clare, familia cerând intimitate. Comunicatul de presă semnat de reprezentanții spitalului Foișor reprezintă prima informare oficială despre starea reală de sănătate a marelui actor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel