„Am fost foarte dezamăgită la nivel personal de declarațiile care s-au făcut ieri (luni – n.r.). Realmente m-am simțit trădată ca persoană. Era vorba și de Robert Negoiță, era vorba și de declarațiile făcute de Victor Ponta, la care nu mă așteptam”, a spus Firea, la Antena 3.
Întrebată dacă simte că este un joc bine organizat împotriva ei, Gabriela Firea a răspuns că „undeva s-a apăsat un buton”. „Am fost sunată, căutată de persoane care au anumite informații (..) să îmi deschidă ochii și să îmi spună că undeva s-a apăsat pe un buton, să spunem o arma atomică împotriva mea”, a spus Firea.
Primarul Capitalei a precizat că „este un semnal de alarmă” despre cum oameni cu care a colaborat foarte bine atât în plan profesional, cât și personal, și-au schimbat brusc atitudinea. „Este, dacă vreți, nu doar o pierdere pentru mine din punct de vedere politic sau administrativ, pentru că până la urmă, la Primărie, cetățeanul votează omul, nu alianțe sau partide. A fost o dezamăgire la nivel personal”, a mai declarat Gabriela Firea.
Aceasta afirmă că declarațiile lui Robert Negoiță au fost „un șoc” și nu are răspunsuri pentru ceea ce s-ar fi putut întâmpla. „Nu pot să vă spun ce s-a întâmplat pentru că nu am un răspunsuri la această întrebare. A fost realmente o surpriză uriașă pentru mine. A fost un șoc. Vorbisem cu câteva zile înainte. Colaboram tot timpul, ținem legătura, suntem prieteni de familie, suntem rude. Am devenit rude între timp și nu îmi e rușine să spun acest lucru. Orice va face Robert eu nu îl voi critica. Pentru mine familia este mult mai importantă. Noi l-am botezat pe fiul său, pe Vlăduț, și pe fiica fratelui său, pe Lara. Ne cunoaștem, îi știu părinții. Are niște părinți extraordinari, care au crescut niște copii cu multă dragoste de țară și de valorile noastre naționale. Am trecut prin multe împreună. Nu mă așteptam”, a mai spus Firea.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat că nu va mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă. El a invocat „numeroase dezamăgiri și revolte în calitate de membru PSD” și a punctat că „epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News