Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Finala Asia Express a fost câștigată de Mihai Petre și Elvira. Emi si Cuza acuză că au fost dezavantajați
WhatsApp
Finala Asia Expres a fost câștigată de Mihai Petre și Elvira. Cei doi au intrat în posesia marelui premiu de 30 000 euro. 

Finala Asia Express s-a disputat duminică seara. Cele două echipe care s-au duelat au fost formate pe deoparte dintre Emi și Cuza de la "Noaptea Târziu" și Mihai Petre și Elvira.

Primii care au ajuns la Irina Fodor, la finalul cursei care a durat mai multe ore au fost Mihai Petre și soția sa Elvira. Aceștia au condus pe aproape tot parcursul întregii finale după ce nu au început deloc bine.

Asia Express a fost câștigată de Mihai Petre și Elvira. Emi și Cuza au acuzat un jurat că i-a dezavantajat

 

Finala nu a fost însă lipsită de controverse. Cei doi concurenți au pierdut avantajul din cursă în urma evaluării unuia dintre jurați, care nu era mulțumit de modul în care Emi și Cuza au efectuat proba. 

Emi și Cuza s-au mișcat mai bine la primele două probe, dar atunci când a fost vorba despre subiectivismul unuia dintre jurați, tot avansul a fost pierdut de echipa clasată la final pe locul doi. Cele două echipe au ajuns la o bază militară, acolo unde au fost nevoiți să învețe tehnici de luptă. Deși Mihai Petre și Elvira se aflau cu aproximativ 10 minute în urma celor doi, aceștia au ajuns la probă, au terminat-o, iar Emi și Cuza încă se chinuiau să treacă de evaluarea juratului. Acesta a fost un moment cheie al finalei, iar Cuza l-a acuzat pe jurat că le-a luat avantajul de-a lungul întregii finale 

"Băi, e adevărat că Mihai era mai determinat, poate și Elvira s-a mișcat mai bine, dar nu se puteau să fie atât de tari încât să ne și lase în urmă" a spus Cuza în timpul testimonialelor din finala de duminică seara. 

După această probă, Cuza și Emi nu i-au mai putut ajunge din urmă pe Mihai și Elvira până la finalul concursului. Singura dată când i-au mai întâlnit a fost la o probă de numărare a umbrelelor,  numai că atunci Mihai Petre și soția se aflau deja la finalul probei, iar cei doi băieți nici nu o începuseră. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel