Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fii parte din economia circulară
WhatsApp
Îngrijorările privind mediul înconjurător sunt din ce în ce mai apăsătoare. Încercarea de a găsi soluții prietenoase cu mediul reprezintă o preocupare constantă a liderilor din întreaga lume.
sursa foto: shutterstock.com

Spre deosebire de economia liniară, economia circulară se focusează pe minimizarea cantității de deșeuri și maximizarea duratei de viață a obiectelor. Prin materialul de astăzi te provocăm să fii parte din economia circulară și să dai o nouă viață produselor pe care le folosești.

Fie că ne referim la telefoane refurbished (un exemplu foarte popular ar fi iPhone 13) sau la hainele pe care le porți lună de lună, obiceiurile pe care ți le formezi în fiecare zi te pot aduce mai aproape de un comportament concentrat pe sustenabilitate și pe protejarea planetei. Mai jos dorim să-ți redăm câteva idei creative care să te ajute să reutilizezi și să redefinești folosința obiectelor, prin explorarea principiilor de bază ale economiei circulare.

Ce este economia circulară?

 

Fundamental, economia circulară este un sistem conceput pentru a elimina sau diminua deșeurile și a promova utilizarea în mod continuu a resurselor. Abordarea economiei circulare reprezintă un sistem închis, în care produsele sunt reutilizate, recondiționate și reciclate, în contrast cu economia liniară, generatoare de cantități uriașe de deșeuri, care aduc după sine degradarea mediului nostru înconjurător.

Care sunt principiile economiei circulare?

 

Economia circulară funcționează după câteva principii simple, de bază, pe care le redăm mai jos:

-Longevitatea

Încă din punctul anterior producției, într-o economie circulară, obiectele sunt proiectate având în minte durabilitatea în timp drept caracteristică principală. Astfel, marii și micii producători se concentrează pe dezvoltarea bunurilor care rezistă foarte bine uzurii de diverse feluri. În acest mod este evitată cu succes înlocuirea frecventă a acestor produse.

-Repararea și recondiționarea

În economia circulară, utilizatorii sunt susținuți să repare și să dea o nouă viață produselor, în loc să le arunce pur și simplu. Atelierele de reparații erau foarte numeroase în trecut, atunci când producția era redusă. Pentru a evita generarea inutilă de deșeuri, oamenii ar trebui să reînvețe să repare aparate, produse de vestimentație sau electronice fie personal, fie în centre specializate. 

-Refabricarea

Refabricarea implică readucerea obiectelor la starea inițială prin dezmembrare și refacere. Prin acest proces nu doar că este redusă semnificativ cantitatea de deșeuri, ci este redusă mult poluarea generată de un proces de producție care implică dezvoltarea de la zero pentru noi produse.

-Reciclarea și upcycling-ul

Prin reciclare se pot crea produse noi din altele vechi și complet diferite, în timp ce prin upcycling putem da o mai mare valoare produselor abandonate. Ambele metode sunt factori principali în reducerea poluării și a cantității de deșeuri.

Cum poți contribui la economia circulară?

 

Mai jos dorim să te ajutăm cu câteva idei și metode aplicate pentru a construi împreună o lume mai bună, pas cu pas.

Schimb de îmbrăcăminte și upcycled fashion

 

Comunitatea ar trebui să fie în centrul existenței noastre zilnice. Prin organizarea a mici târguri sau schimburi de îmbrăcăminte, putem oferi o nouă șansă hainelor pe care nu le mai purtăm, în timp ce ne putem alege cu veritabile comori în garderobă. În plus, prin upcycling, putem să transformăm hainele vechi și ponosite în adevărate opere de artă prin adăugarea de elemente prețioase, inserturi de material valoros sau chiar redefinirea scopului articolului vestimentar. Creativitatea nu ar trebui să aibă nicio limită.

Reciclare deșeuri electronice

 

În ultimii ani ne-am obișnuit să aruncăm pur și simplu electrocasnicele din casă pentru altele noi și strălucitoare. De ce să nu explorăm noi opțiuni de refolosire a acestora, chiar dacă nu pentru același scop? Componentele electronice ar putea fi salvate măcar parțial și transformate în proiecte personalizate, de artă sau design. În acest fel, impactul asupra mediului al deșeurilor electronice poate fi redus considerabil.

Centre comunitare 

 

De cele mai multe dintre obiectele pe care le folosim avem nevoie destul de rar. Un astfel de exemplu sunt uneltele. Crearea unor mici centre comunitare, în cadrul cărora membrii să poată folosi pe rând diverse obiecte, ar reduce mult cererea de produse noi și ar promova sentimentul unic de apartenență la o comunitate puternică și unită.

Reducerea deșeurilor alimentare

 

Risipa alimentară este o problemă cu care ne confruntăm din ce în ce mai des. În afară de înțelepciunea cu care ar trebui să facem noi cumpărături, ar trebui să luăm parte la programe comunitare pentru crearea de compost și reutilizarea resturilor din bucătăriile noastre. Aceste resturi pot fi folosite cu succes pentru grădinărit, evitând în acest mod crearea de noi și noi deșeuri alimentare.

Restaurarea mobilierului

 

Mobila veche poate deveni chiar mai valoroasă decât a fost inițial, prin restaurare. Prin intermediul atelierelor specializate, oamenii pot învăța arta restaurării prin lustruire, revopsire sau retapițare. În plus, prin pictură, putem reda o față nouă oricărei piese.

Artă din deșeuri

 

Reciclarea nu înseamnă doar a duce produsele folosite la centre specializate, ci și a crea frumusețe din obiectele pe care nu le mai folosim. Materialele reciclabile pot fi folosite pentru a construi instalații de artă sau piese deosebite care pot fi expuse în galerii. 

Nu trebuie să uităm că tranziția la o economie circulară înseamnă, în primul rând, o mentalitate nouă. Modul în care privim obiectele din jur ar trebui schimbat fundamental. De exemplu, orice banal dispozitiv electrocasnic poate fi transformat într-un obiect valoros, cu însemnătate. Creativitatea în domeniul deșeurilor nu doar că scade impactul acestora asupra mediului înconjurător, ci și promovează implicarea comunităților, asta pentru că doar împreună putem construi o relație armonioasă și de lungă durată cu planeta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel