Invitat în emisiunea Diaspora în Direct, moderată de jurnalistul Bogdan Bolojan, Berceanu a vorbit despre poluarea din zona Bucureștiului și despre efectele economice pentru fiecare român.
"Bucureștiul este de departe capitala estică a poluării. Încă o dată, doar din zona de trafic, pentru că până acum niciun primar nu a luat niciun fel de măsură avem locul 2, rușinos în Europa, ca și poluare în centrul sau în zona metropolitană. Uneori suntem pe locul 2 pentru că Bruxelles-ul e pe locul 1 sau Londra sunt pe locul 1. Însă noi suntem pe locul 1 în Europa la banii pe care îi plătește fiecare român pentru poluarea din zona București.
Aproximativ 3024 de euro pe an îi plătește fiecare, îi plătim cu toții, pentru că prejudiciul adus de poluarea din București este de aproape 6 miliarde de euro în fiecare an", spune Octavian Berceanu, fostul comisar al Gărzii Naționale de Mediu.
"V-aș fi întrebat dacă în ultimii 10 ani ați simțit vreo îmbunătățire?", a întrebat Bogdan Bolojan.
"Eu vreau să evaluăm toate mandatele. Ca să reduci poluarea într-un oraș, trebuie să vii cu niște acțiuni. Și nu le inventăm noi, sunt rețete la nivel mondial, la nivel european. Fiecare dintre noi de fapt a mers în alte orașe din Europa și a văzut că nu e așa de poluare. Cu excepția Bruxelles-ului și a Madridului și a Londrei. Dar ce e de făcut? În primul rând trebuie să reduce accesul cu automobile poluante în centru orașul.
E lucru care se învață în liceu în celelalte țări. Nu trebuie să mergi la facultate ca să înveți asta, o înveți de mic copil. Dacă ai redus accesul, de exemplu, pentru mașini care au Euro 4 sau mai puțin de Euro 4, atunci scade și traficul. Dacă scade traficul de mașini poluante, se eliberează un pic traficul și poți să introduci, de exemplu, troleibuze sau autobuze electrice, care nu poluează.
Și atunci, pur și simplu, amprenta de poluare e mult mai scăzută. Dacă ai scăzut viteza, iarăși în centrul orașului, contează foarte mult. Pentru că noi avem, de exemplu, o viteză medie în București la 17 km la oră. Dacă ai adus-o, totuși, la 30 km, reduci traficul din exteriorul Bucureștiului, din zona marginașă Bucureștiului, din orașele satelit, care acum contează la fel de mult cât cartierele din București. Pentru că nu mai faci nicio diferență între Chiașna, Popești Leordeni sau Crângași și Militari. Nu există absolut nicio diferență", spune Berceanu.
Urmărește interviul integral:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News