O fetiță de cinci ani a fost găsită moartă în Germania. Fetița dispăruse din Berlin marți după-amiază și a fost găsită pe moarte în ultimele ore, potrivit presei germane.
Un trecător a descoperit-o pe fetiță într-un tufiș din Bürgerpark din Pankow, marți seara, în jurul orei 17.40, în apropierea unui țarc pentru capre, unde copiii pot mângâia și hrăni animalele.
Mai devreme, salvatorii alarmați au resuscitat-o pe fată în parc. Fetița de cinci ani a fost transportată cu elicopterul la spital, unde a cedat la scurt timp în urma rănilor suferite.
Poliția suspectează o crimă și, potrivit primelor informații în legătură cu moartea copilului, un bărbat de 19 ani a fost arestat. Se spune că acesta ar fi o persoană care ar avea o legătură cu victima.
Fetița a fost găsită în cartierul Pankow - la aproximativ 300 de metri de parcul în care dispăruse marți după-amiază - de către un trecător care a alertat imediat poliția: fetița avea răni grave pe corp.
Un purtător de cuvânt al poliției a declarat pentru BILD: "Presupunem că a fost o crimă. Un tânăr suspect de 19 ani a fost deja arestat în legătură cu acest caz".
Tânărul de 19 ani a fost prins marți "la marginea parcului" unde a fost găsită și fata, a declarat miercuri dimineață o purtătoare de cuvânt a poliției. "Dacă suspiciunea de crimă este întemeiată, el va fi adus astăzi în fața unui magistrat", a continuat purtătoarea de cuvânt.
Un purtător de cuvânt al poliției a declarat pentru BILD: „Presupusul autor este un german-turc. Victima are rădăcini germano-polono-turce.” Tânărul de 19 ani are o legătură cu fată. Deocamdată, poliția nu a dezvăluit care ar fi relația dintre copil și tânărul de 19 ani. Încă de la dispariția copilului, poliția a început căutările: în speranța de a găsi copilul, a fost folosit un elicopter plus o sută de salvatori.
Deocamdată, poliția din Berlin nu a furnizat alte informații despre cele întâmplate: ancheta este în curs de desfășurare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News