Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Făget înregistrează primele victime ale pandemiei de coronavirus de când oraşul a intrat în carantină
WhatsApp
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus din focarul de la Făget a ajuns la 52. Situaţia se complică odată cu procesarea rezultatelor de la laborator. Autorităţile încep operaţiunile de dezinfectare a spaţiilor publice, potrivit Mediafax.
orasul_faget

Făgetul este primul oraş din România care a intrat în carantină, după noua lege şi totodată, aici este cel mai mare focar de infecţie cu COVID-19 de la nivelul judeţului Timiş.

Direcţia de Sănătate Publică Timiş monitorizează evoluţia situaţiei din zonă care este într-o dinamică continuă.

S-a luat legătura cu medicii de familie pe raza localităţii care au fost cooptati cu contactarea şi monitorizarea din punct de vedere medical a contacţilor izolaţi la domiciliu şi acordarea asistenţei medicale a populaţiei din zona respectivă.

În paralel, primarul din Făget a început să distribuie măşti gratuite, atât în oraş, cât şi în cele trei sate aparţinătoare, pentru care s-a impus de asemenea, carantina: Colonia Mică, Bichigi şi Temereşti. În primă fază, edilul va împărţi 15.000 de măşti de protecţie, primite de la Consiliul Judeţean Timiş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel