Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Facea curat și a descoperit o sacoșă cu bani. Surpriza
WhatsApp
Poliţia din Roma caută răspunsuri după ce două sacoşe conţinând 36.000 de euro în numerar au fost descoperite în confesionalul unei biserici din apropierea Vaticanului, informează DPA.  

Banii au fost găsiţi de preotul local atunci când acesta a făcut curat în micul confesional al bisericii catolice Santa Maria delle Grazie alle Fornaci din Roma, a informat vineri ziarul Il Messaggero. 

"Am desfăcut nodul, am văzut primele bancnote şi m-am speriat gândindu-mă că era un dispozitiv exploziv sau altceva", a povestit părintele Giovanni Martire Savina pentru ziarul citat. 

Potrivit DPA, s-a speculat că banii provin fie de la un donator anonim, fie de la un "păcătos" pocăit, care dispunea de nişte bani "necuraţi". 

Banii ar fi fost lăsați intenționat 

"În momentul de faţă nu excludem nimic", a declarat unul dintre anchetatori, Salvatore Friano, citat de agenţia de ştiri italiană ANSA. 

"Încercăm să înţelegem dacă este vorba de un binefăcător care dorea să doneze bani pentru biserică sau de cineva care voia să scape de bani ", a precizat Friano. 

Donaţiile anonime semnificative pentru biserică sunt comune, a povestit preotul citat, însă nu au fost niciodată atât de mari. 

Poliţia a confirmat că în caz că se află că banii nu au fost furaţi sau obţinuţi ilegal, aceştia vor fi donaţi bisericii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel