Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Expert criminolog: „Dincă s-a dat de gol. De ce te preocupi dacă ai de gând să o omori? Trebuia 'livrată' la parametrii corespunzători”
WhatsApp
Expertul criminolog Dan Antonescu susține  faptul că Gheorghe Dincă nu ar fi ucis-o pe Alexandra ci ar fi „livrat-o” unei rețele de traficanți de carne vie.
Sursa foto: captură Antena 3

„Îl suspicionez ca fiind unealta unor oameni care se ocupă cu traficul de persoane. De ce spun asta: el îndeplinește niște condiții foarte greu de găsit la alte persoane. Omul acesta are probleme psihice - are 8 sau 10 internări, e adevărat nu peste niște afecțiuni extraordinar de grave. Mă întreb eu medicul care l-a internat și l-a tratat a anunțat cumva Poliția că are sun tratament un bolnav u cu probleme psihice și că acel bolnav are permis de conducere? Nu! Era absolut obligat să o facă.

Citește și Traian Băsescu: „Credința mea este că Alexandra e IEȘITĂ deja din țară. Ăsta NU a ACȚIONAT SINGUR"

Cine are la îndemână un astfel de om, cu un intelect nu foarte dezvoltat, cu niște fixații de ordin psihiatric, care posedă permis de conducere. Atunci când faci taximetrie într-o zonă ca asta foarte mică nu se poate să nu ai sprijinul cumva, umbrela cuiva ținută deasupra. Cineva l-a acoperit.

De ce te preocupi de așa ceva (n.r. - să mergi la farmacie) dacă ai de gând să o omori? E clar că nu acesta era scopul. Ea trebuia 'livrată' la parametrii corespunzători”, a spus Dan Antonescu, la Antena 3.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel