Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Exodul medicilor români în Europa: Aproape 9.000 sunt doar în Franța și Germania
WhatsApp
Franţa şi Germania au avut peste 8.700 de medici români, în 2018, iar în Ungaria, ponderea medicilor români este de 70% din totalul specialiştilor străini. Pe lângă salariu, condiţiile de muncă sunt criteriile care îi fac pe cei mai mulţi medici să plece din România. 
Foto ILUSTRATIV

Faptul că medicii români fac faţă greu numărului mare de bolnavi este pus pe seama faptului că sunt prea puţini. Au plecat cu miile în străinătate, cei mai mulţi alegând spitale din Europa imediat după terminarea facultăţii, arată o statistică realizată de OECD, o organizaţie internaţională.

Camelia Andre şi-a făcut bagajele în 2011, la scurt timp după ce a terminat Facultatea de Medicină din Craiova. A plecat să lucreze în Franţa și acum este medic generalist în Martinica. CAmelia colaborează şi cu o firmă de recrutare a personalului medical din Craiova şi îi ajută pe medicii români să-şi găsească job-uri în străinătate. Câştigă cel puţin dublu faţă de colegii ei din România şi nu s-ar mai întoarce în ţară. Şi nu din cauza salariului.

„Pentru a lua un post în Craiova, mi se cereau la vremea respectivă în jur de 20.000 de euro. Şi varianta cea mai uşoară a fost să plec în Franţa.(…) Au aparatură …Ceea ce le lipseşte în Franţa sunt profesioniştii.(…) În România, în Craiova, de exemplu, ai un singur spital, Spitalul Universitar, unde, pentru a avea un loc de medic specialist trebuie să fii cel puţin nepotul şefului de secţie”, a declarat Camelia Andre pentru Mediafax.

„În Franţa mergi la un spital, intri pe competenţele tale, eşti respectat pentru munca pe care o faci sau nu o faci. În funcţie de ceea ce faci, eşti valorizat sau nu. În România, asta nu prea există”, a continuat medicul roman.

Andra, în schimb, va îmbrăca uniforma de medic anul viitor. Spune că se vede doar salvând bolnavii din România.

„Vreau să rămân la noi în ţară. Consider că şi ţara noastră are nevoie de medici. Şi noi dispunem de aparatura necesară şi de materialele necesare să învăţăm meseria aceasta. Vreau să rămân în ţară, dar nu în Craiova. Aş vrea să merg în Bucureşti şi să-mi aleg endocrinologie”, a spus Andra Dindiri, studentă la UMF Craiova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel