Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Eurovision: The Humans are nevoie de votul nostru. Vor să CELEBREZE Centenarul pe scenă
WhatsApp
Reprezentanţii României la Eurovision, membrii trupei The Humans, vor celebra 100 de ani de la Marea Unire pe scena concursului, într-un mod "cu totul special", a anunţat solista formaţiei, Cristina Caramarcu. 

The Humans au urcat vineri din nou pe scena Eurovision de la Altice Arena, Lisabona, la a doua sesiune de repetiţii pentru semifinala concursului. 

Artiştii s-au declarat mulţumiţi de îmbunătăţirile aduse show-ului lor pe scenă, realizate în urma discuţiilor pe care le-au avut cu organizatorii la prima repetiţie. 

"La 100 de ani de la Marea Unire, vom celebra Centenarul chiar pe scena Eurovision, într-un mod cu totul special. Nu vă spun mai multe acum, dar veţi afla joi, în direct, la TVR 1", a spus Cristina Caramarcu. 

Pregătiri la Lisabona 

Reprezentanţii României au participat, miercuri şi joi, la programul special pregătit de gazdele Eurovision 2018. Artiştii au făcut un tur al oraşului Lisabona, s-au fotografiat cu fanii şi au vizitat Mănăstirea Jeronimos. Ei s-au întâlnit, la Muzeul Naţional de Arheologie din Lisabona, cu ambasadorul României în Portugalia, Ioana Bivolaru. La invitaţia acesteia, The Humans au vizitat expoziţia "Aurul Antic. De la Marea Neagră la Oceanul Atlantic". Joi, delegaţia României şi cea a Danemarcei au vizitat Castelo de Sesimbra. 

Trupa The Humans va cânta în a doua semifinală a concursului Eurovision, pe 10 mai. Ca să meargă în etapa finală, trupa The Humans are nevoie de voturile românilor din străinătate, care vor conta în proporţie de 50%, restul fiind decizia juriului. Marea finală va avea loc două zile mai târziu, pe 12 mai. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel