Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Euro 2020. Guvernul anunță ÎNTÂRZIERI la noile stadioane, după ce s-au dat asigurări că se vor termina la timp
WhatsApp
Ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, a anunțat, vineri, la Neptun, acolo unde a avut loc o reuniune a Comitetului Interministerial pentru organizarea EURO 2020, că se înregistrează întârzieri la noile stadioane Steaua și Rapid.
Plan stadion 2020 - postare Facebook PSD

În ședința prezidată de ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, și consilierul onorific al premierului, Gică Popescu și la care a fost prezent și directorul general din MTS, Daniel Jianu, s-a discutat despre situația căilor de acces spre Otopeni, stadiul vânzării biletelor sau al construcției stadioanelor.

“Timpul trece extrem de repede și ne mai desparte doar un an de acest eveniment. Au trecut aproape 5 ani de când UEFA ne-a încredințat onoarea de a găzdui partide ale Campionatului European de fotbal din 2020. Zilele trecute am văzut imagini de pe șantierele din Ghencea și Giulești și recunosc că mi-aș fi dorit să fim într-un stadiu mult mai avansat", a precizat ministrul Tineretului și Sportului.

Euro 2020 în România, în pericol? 

 

Bogdan Matei a cerut ca lucrările la cele două stadioane să se facă într-un ritm accelerat.

"Din varii motive, unele justificate, altele mai puțin, ne confruntăm cu întârzieri și aș dori să facem cu toții eforturi suplimentare pentru ca lucrările să fie urgentate și să se desfășoare într-un ritm mai alert. Dat fiind că suntem în județul Constanța, sâmbătă vom vizita și aeroportul Kogălniceanu, care poate fi o variantă viabilă pentru accesul oaspeților, dar sper că vom primi vești bune și despre situația aeroportului Băneasa, dar și despre calea ferată spre aeroportul Otopeni”, a spus ministrul Bogdan Matei, potrivit paginii de Facebook a instituției.

România va fi una dintre ţările care vor găzdui meciuri la EURO 2020. Arena Naţională va găzdui patru partide, pe 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Stadioanele stabilite pentru antrenamentele echipelor sunt Arcul de Triumf, Ghencea şi Giuleşti. După cum a anunţat Compania Naţională de Investiţii, proiectele sunt în graficul stabilit, există finanţarea, astfel încât termenul de dare în folosinţă a celor trei noi stadioane a fost fixat pentru 31 martie 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel