Femeia a depus o plângere penală la IPJ Caraş-Severin, pentru înşelăciune, ea relatând că timp de opt luni a fost abordată de un bărbat care a convins-o să trimită aproximativ 20.000 de dolari, în mai multe tranşe, în diferite conturi, sub pretextul ridicării unui colet care ar fi conţinut bani şi lingouri, trimis de bărbat în România sub forma unui cadou.
'Specific acestei metode de înşelăciune, victimele escrocilor sunt contactate de persoane care pretind că au funcţii importante în armata americană. Odată câştigată încrederea, celor contactaţi li se promite o relaţie amoroasă. Atunci încep şi cererile de împrumuturi sau de achitare a taxelor vamale pentru ridicarea unor presupuse cadouri trimise de escroci victimelor.
De regulă, conversaţiile se poartă prin intermediul unor aplicaţii criptate, ceea ce îngreunează mult atât identificarea autorilor, cât şi dovedirea faptelor acestora', a precizat sursa citată.
Sumele de bani obţinute de la victimele credule nu sunt însuşite, de obicei, direct de către destinatarul lor final, ci trec prin diferite circuite financiare complicate. Astfel, banii sunt transferaţi de la o persoană la alta, de pe un cont pe altul, prin diverse medii financiare bancare şi nebancare, cu scopul de a se crea o mai mare aparenţă de legalitate a încasării finale, au explicat reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.
Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să nu trimită bani şi să nu transmită datele personale unor indivizi pe care i-au cunoscut întâmplător pe reţelele de socializare. Totodată, afirmă poliţiştii, conversaţiile purtate pe diferite reţele de socializare nu trebuie şterse deoarece acestea pot fi folosite ca mijloace de probă în cazul unor înşelăciuni, potrivit Agerpres.
Vezi mai departe
Poliția de Stat din Italia, care, prin intermediul canalelor sale de socializare, oferă sfaturi cetățenilor despre cum să se apere de escrocii și înșelătoriile care au loc continuu pe stradă.
De obicei, se instalează în fața supermarketurilor, atunci când oamenii care tocmai și-au făcut cumpărăturile și sunt ocupați cu pungile pline cu produse. Prin urmare, sunt mai puțin atenți, astfel că așa-numita înșelătorie cu cheile căzute are mai multe șanse de reușită.
După ce faci cumpărături în fața supermarketurilor "Se întâmplă să pui geanta pe scaunul pasagerului și acolo intervine escrocul", explică pe contul de socializare Agent Lisa de la poliția de stat din Italia, explicând dinamica înșelăciunii cu cheile căzute pe a asfalt.
În acest caz, escrocii acționează în perechi și, după ce identifică victima printre cei singuri și mai ocupați, dau lovitura aruncând cheile lângă ușă și apoi arătând cu degetul spre ele întrebându-le dacă le-au căzut.
Apoi, unul dintre cei doi escroci "distrage atenția victimei arătând spre niște chei pe jos, sub portiera mașinii, pe partea șoferului, întrebând dacă sunt ale lui. În același timp, în timp ce persoana verifică dacă sunt într-adevăr ale sale, un complice al primului escroc intră în acțiune, deschide cealaltă ușă și fură tot ce poate lua din mașină“.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News