Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Energie mai SCUMPĂ de la 1 martie. ANRE, anunț
WhatsApp
ANRE a aprobat majorarea tarifelor de distribuţie a electricităţii de la 1 martie, însă preţul final pentru populaţie nu se va modifica.

Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis, luni, să menţină actualele tarife reglementate de energie electrică pentru clienţii finali casnici, de la 1 martie 2019, potrivit unui comunicat al instituţiei.

"Tarifele reglementate au fost stabilite în urma analizei datelor şi informaţiilor transmise de furnizorii de ultimă instanţă, cu respectarea prevederilor Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate şi a preţurilor aplicate de furnizorii de ultimă instanţă clienţilor finali aprobate prin Ordinul ANRE nr. 11 /2019. Tarifele reglementate de energie electrică aprobate pentru clienţii finali casnici valabile începând cu data de 1 martie 2019 nu se modifică faţă de cele care sunt, în prezent, în vigoare", au precizat reprezentanţii ANRE.


Totodată, tarifele de distribuţie vor creşte, în medie, cu circa 2,5% de la 1 martie.

"Având în vedere creşterea valorii prognozate a 'Costurilor rezultate cu plata impozitelor, redevenţelor, taxelor şi vărsămintelor asimilate, stabilite conform legislaţiei în vigoare sau de către autorităţile locale', cauzate de modificarea procentului aplicat la cifra de afaceri realizată în anul 2018 de la 0,1% la 2%, considerăm necesară efectuarea corecţiilor aferente costurilor necontrolabile ale operatorilor de distribuţie şi corectarea tarifelor de distribuţie valabile de la 1 martie 2019', se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordin.

Acesta mai precizează că noile tarife pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice propuse prin actuala modificare conduc la suportarea de către utilizatorii din aria în care operatorii prestează serviciul de distribuţie a unor costuri majorate pentru serviciul de distribuţie, conform creşterilor de tarife menţionate în proiectele de ordin.

"Modificarea tarifelor va permite asigurarea veniturilor anuale ale operatorilor de distribuţie concesionari necesare desfăşurării activităţii, ca urmare a modificării apărute în legislaţia primară", potrivit notei de fundamentare.

Pe 29 ianuarie, ANRE a emis un comunicat de presă în care preciza că "preţul energiei şi al gazelor naturale pentru consumatorii casnici în regim reglementat nu vor creşte până în anul 2022, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 114/2018".

ANRE a anunţat recent că prorogă termenul până la care companiile energetice trebuie să transmită cifra de afaceri pe baza căreia se va calcula contribuţia de 2% stipulată în OUG 114/2018, fără a preciza însă care este noul termen de furnizare a acestor date. 

 

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel