Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Elon Musk, uimit de o fotografie din Bulgaria. Ministrul Turismului l-a invitat să se convingă
WhatsApp
Ministrul bulgar al turismului, Ilin Dimitrov, a fost invitat în emisiunea "Începe ziua" a postului naţional de televiziune, BNT, în cadrul căreia a prezentat aşteptările ministerului pe care îl conduce în sezonul de iarnă, dar şi invitaţia pe care i-a adresat-o celui mai bogat om din lume, Elon Musk, de a vizita Bulgaria.

 Potrivit ministrului Dimitrov, Ministerul Turismului se aşteaptă la un sezon de iarnă foarte bun, cu 5% până la 10% mai bun decât precedentul, care a fost un record. "Am reuşit să menţinem un raport bun calitate-preţ. Staţiunile din Europa se scumpesc, iar noi am menţinut aceleaşi preţuri ale cartelelor de teleferic. Preţurile în general vor fi probabil actualizate odată cu inflaţia, însă tot sunt foarte bune. Singurele lucruri care ne-ar putea afecta ar fi să nu avem zăpadă sau o recesiune severă în Europa", a precizat Dimitrov.

Ministrul a adăugat că se aşteaptă ca cea mai mare pondere a turiştilor să fie cetăţeni bulgari - aproximativ 60%. De asemenea, se bazează pe turişti din ţările vecine, dar şi din Germania şi Israel. Ilin Dimitrov a solicitat din nou menţinerea TVA-ului de 9% în turism ca măsură permanentă pentru toţi din domeniu - de la turoperatori la restaurante.

Invitația adresată lui Elon Musk și cetatea Kaleto

 

"Mă bazez pe faptul că partidele îşi vor respecta promisiunile privind faptul că turismul este un sector prioritar şi vor demonstra acest lucru prin acţiunile lor", a adăugat ministrul. Ilin Dimitrov a comentat şi invitaţia adresată lui Elon Musk de a vizita cetatea Belogradcik.

"Nu este nimic neobişnuit ca o personalitate de renume mondial să se simtă inspirată de Bulgaria. Eu, în calitate de ministru, nu am putut să nu profit de această posibilitate. Sper foarte mult că Elon Musk va veni, i-am adresat o invitaţie. Dacă va veni, va fi minunat. De asemenea, i-am invitat pe creatorii jocului pe care l-a citat să organizeze un festival de tip cosplay, în care fanii se îmbracă în costume din jocurile respective", a explicat Dimitrov

 Amintim că Elon Musk a făcut reclamă cetăţii Belogradcik şi Bulgariei. Fondatorul Tesla şi SpaceX a distribuit pe profilul său de pe reţeaua de socializare Twitter o fotografie cu cetatea Kaleto din Belogradcik, realizată de fotograful bulgar Vladislav Terziiski. Fotografia a fost realizată cu o dronă şi dezvăluie unicitatea stâncilor şi cetăţii istorice. Postarea lui Musk a fost însoţită de textul "Eram sigur că este din Elden Ring" (un joc video fantastic). Cetatea şi stâncile din Belogradcik se numără printre cele 100 de obiective turistice naţionale ale Bulgariei, relatează Rador. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DefenseRomania.ro
30 ian 2023, 19:17
DCMedical.ro
02 feb 2023, 09:45
DCNews.ro
02 feb 2023, 09:10
Astrosens.ro
30 ian 2023, 10:54
DCBusiness.ro
02 feb 2023, 07:56
RadioDCNews.ro
02 feb 2023, 10:02
RadioDCNews.ro
02 feb 2023, 10:02
Astrosens.ro
30 ian 2023, 10:54
Spectacola.ro
02 feb 2023, 09:21
Spectacola.ro
02 feb 2023, 09:21
DCBusiness.ro
02 feb 2023, 07:56
DCNews.ro
02 feb 2023, 09:10
DCMedical.ro
02 feb 2023, 09:45
DefenseRomania.ro
30 ian 2023, 19:17