Iată mesajul lui Catălin Tolontan, jurnalistul care a publicat ancheta în urma căreia oamenii legii au intrat pe fir și în cele din urmă s-a ajuns la condamnarea definitivă a Elenei Udrea.
"Reținerea Elenei Udrea și "Roexit": dacă nu doar că nu iese România din UE, ci intră Costa Rica în faza aplicării legii internaționale?!
Elena Udrea a fost condusă la poliție exact din fața cafenelei Starbucks de lângă "Estadio Nacional", locul ei preferat din San Jose.
În luna mai, aici a avut loc interviul cu jurnalistul Costin Ștucan de la gsp, înainte de condamnarea ei definitivă la 6 ani de închisoare. 'Udrea e așa de cunoscută la Starbucks că vânzătorii îi scriu numele direct pe pahar, fără să o mai întrebe', scria Costin Ștucan, cel care, în această dimineață a recunoscut imediat locul, din imaginile arestării.
În față la Starbucks! Brandurile internaționale nu cunosc granițe, ele ne însoțesc peste tot și modelează lumea modernă. Precum în celebra expresie a unui economist ce observa că 'nu a avut loc nici un război între două țări care au Mc Donald's". Reținerile urmăriților general funcționează mai ușor între țări care au ambele Starbucks. Nu știm dacă și extrădările funcționează, vom afla," a scris Cătălin Tolontan pe contul său de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News