Tânărul se numește Daniel Popescu, și avea 23 de ani. Aceste lucra în Germania și venea des în România, în localitatea Băltați. Băiatul nu avea experiență la condus deoarece nici nu avea permis de conducere.
Tânărul se întorcea azi noapte de la iubita lui din localitatea Spinoasa iar din cauza vitezei și a lipsei de experiență, tânărul a pierdut controlul volanului. Din cauza vitezei foarte mari, într-o curbă periculoasă din Sârca, Daniel Popescu, tânărul de 23 de ani, a pierdut controlul volanului, a lovit un gard de beton, a dărâmat un brad și apoi a intrat într-un alt gard.
Impactul a fost atât de violent încât capul i-a fost zdrobit, fiind recunoscut de rude doar după haine.
Și din mașina lui, un VW Passat, n-a mai rămas decât un maldăr de fiare contorsionate.
”La data de 11 august ac, în jurul orei 04.00, polițiștii rutieri au fost sesizați despre un accident rutier soldat cu victime omenești, care a avut loc pe raza satului Sirca.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un tânăr din comuna Bălțați, în timp ce ar fi condus un auto pe DE 583, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers si ar fi intrat în coliziune cu un gard din beton, decedând.
În urma verificărilor efectuate in bazele de date a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Șoferul se afla singur in auto.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au declarat polițiștii.
Daniel are mai mulți frați care îi regretă moartea prematură, relatează Ziarul de Iasi.
În urmă cu doar o lună, tot în localitatea Sârca, un alt român care venise recent din străinătate a murit în mod oribil. Lucian se întorcea casă după 13 ani petrecuți în Italia, când, foarte aproape de casă, a coborât din autocar în miez de noapte şi a vrut să traverseze şoseaua pentru câteva secunde. O mașină care circula cu mare viteză l-a spulberat, bărbatul murind pe loc.
Vezi mai multe: El este românul omorât după ce a coborât din autocarul care-l aducea din Italia. Lucian venise acasă după 13 ani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News