Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
El este bărbatul pe care Cristina Țopescu l-a sunat înainte să moară: "Nu am vrut să mă afirm"
WhatsApp
S-a aflat cine este bărbatul pe care Cristina Țopescu l-a apelat înainte să moară și care a făcut publice mesajele de pe Whats App. 

 Este vorba despre amicul ei, Marius Chircă, de asemenea un mare iubitor de animale. 

"Sincer, nu aș mai fi vrut să discut pe tema asta, pentru că am fost extrem de supărat. Am văzut câteva articole scrise de ziariști în presă cum că nu au fost de acord că am publicat acele mesaje audio. Știu foarte bine de ce am făcut publice acele mesaje, știu foarte bine câte convorbiri telefonice am avut cu Cristina, iar discuțiile cele mai multe erau legate de problema acestor câini care, din nefericire, trăiesc pe străzile din România.

Dacă am făcut lucrul acesta, nu l-am făcut ca să mă afirm, așa cum au spus unii, pentru că nu cred că am nevoie să mă afirm. Din păcate, unii mă cunosc acum, de când cu subiectul Cristina Țopescu, dar și înainte de această tragedie am avut apariții TV, în care militez pentru cauza acestor câini, de mai bine de șase ani de zile", a spus Marius Chircă, la România TV.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel