Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șeful Jandarmeriei, la DNA: „Sunt nevinovat!”
WhatsApp
Șeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, s-a prezentat joi la sediul DNA într-un dosar în care este suspect că și-ar fi aprobat ilegal sute de ore suplimentare, în starea de urgență, și ar fi încasat ilegal zeci de mii de lei. El spune că nu și-a luat avocat că e nevinovat.
Sursa foto: captură Antena 3

„Nu mi-am luat avocat, pentru că, îÎn opinia mea, sunt nevinovat. Sunt aspecte tehnice pe care le va clarifica domnul procuror de caz”, a spus Bogdan Enescu la intrarea în sediul DNA.

Întrebat dacă este cazul să-și dea demisia, el a spus că “sub nicio formă nu intrăm în astfel de speculații”.

Dosarul a fost deschis de DNA în urma unei sesizări făcute de Corpul de Control al Ministerului de Interne.

În luna iulie au fost făcute verificări la Jandarmeria Română, constatându-se că șeful acestei instituții, colonelul Bogdan Enescu, dar și doi foști șefi - colonelul Ionuț Cătălin Sindile și generalul Constantin Florea - și-ar fi aprobat ilegal sute de ore suplimentare, în starea de urgență, și ar fi încasat încasat ilegal zeci de mii de lei.

Bogdan Enescu a fost împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române în decembrie 2019 şi vine din poziţia de inspector-şef al Jandarmeriei Ilfov, funcţie ocupată din ianuarie 2013. Enescu are 46 de ani, este licenţiat în drept şi are două masterate. Potrivit CV-ului său, a ocupat mai multe funcţii de-a lungul anilor, de la şef birou resurse umane la şef de stat major şi inspector-şef.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel