Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
După ce politicienii locali și-au dat cu stângul în dreptul, plata parcării pe timpul nopţii se suspendă în Mamaia şi Constanţa
WhatsApp
Consiliul Local Constanţa a aprobat, marţi, un proiect de hotărâre prin care plata parcării pe timpul nopţii se suspendă, în municipiu şi în staţiunea Mamaia, până la sfârşitul anului.

'Proiectul de hotărâre pentru suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice din municipiul Constanţa aprobat prin HCL nr.123/2021 a fost aprobat astăzi de consilierii locali.

Obligativitatea plăţii tarifului de parcare din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia, între orele 19,00-09,00, va fi eliminată până la 31 decembrie 2022, inclusiv', se arată într-un comunicat al Primăriei Constanţa transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, demersul vine în completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice din municipiul Constanţa, care prevedea, încă de la intrarea în vigoare, posibilitatea ca toţi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zona 'zero' să poată să beneficieze de un abonament unic în valoare de 199 de lei pe lună şi de un abonament suplimentar în valoare de 499 lei pe lună.

Vezi și: Boicot marca PSD: Taxa de parcare în Mamaia, menținută la aproape 100 de lei/zi. Propunerea de scutire a plății noaptea a picat la vot

 

Potrivit Primăriei Constanța, chiar  de astăzi, de la or 19.00, plata tarifului pentru parcare se suspendă.

'Totodată, modalitatea prin care hotelierii închiriază locurile de parcare din staţiunea Mamaia va fi îmbunătăţită de comun acord, între Confort Urban şi agenţii economici, prin simplificarea modalităţii de contractare şi introducerea unor abonamente la purtător.

Aceştia vor putea pune la dispoziţie turiştilor un abonament ce le va permite acestora să parcheze oriunde în zona 0, şi nu doar într-un loc specific, stabilit în prealabil  Hotelierii pot pune la dispoziţia turiştilor locuri de parcare închiriate cu 70 bani/oră, cel mai mic tarif care poate fi plătit în municipiul Constanţa pentru plata parcării', se mai menţionează în comunicat.

Plata parcării pe timpul nopţii se suspendă în Mamaia şi Constanţa 

 

Primăria Constanţa precizează că în staţiunea Mamaia, din cele 6.900 de locuri de parcare, sunt contractate doar 100 cu abonament unic, iar aproximativ 1.200 cu abonament suplimentar, prin noua măsură dorindu-se creşterea numărului locurilor contractate de către hotelieri, care în prezent este de 1.300.

Şi administraţia locală din Mangalia decisese anterior, pe 14 iulie, eliminarea taxei de parcare în oraş şi staţiunile turistice arondate - Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter şi Neptun-Olimp - până la sfârşitul actualului sezon estival. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel