Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dosar penal şi amenzi după o înmormântare cu zeci de participanţi, lângă Timişoara
WhatsApp
Poliţiştii timişeni au aplicat, sâmbătă, mai multe amenzi şi au întocmit un dosar penal, în urma unei înmormântări la care au participat câteva zeci de persoane, într-un cimitir din localitatea Chişoda, limitrofă Timişoarei.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, au fost amendaţi atât organizatorul înmormântării, cât şi mai mulţi participanţi, identificaţi în urma vizionării unor imagini care au fost postate pe o reţea de socializare.

"Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, în urma vizionării unor imagini postate pe o reţea de socializare, din care reieşea că, în interiorul cimitirului din localitatea Chişoda, se desfăşoară o slujbă religioasă de înmormântare la care participă un număr mare de persoane. Deplasându-se la faţa locului, au constatat că evenimentul religios se încheiase, dar, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat organizatorul evenimentului, pe care l-au sancţionat cu amendă de 10.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020. De asemenea, poliţiştii au reuşit identificarea a 12 participanţi la eveniment, care au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de câte 500 de lei", a precizat IPJ Timiş.

Totodată, s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

"Urmează ca, în cursul cercetărilor, să fie identificate toate persoanele care au participat la acest eveniment", a menţionat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel