Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Donald Tusk, discurs IMPRESIONANT în limba română
WhatsApp
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a fost protagonistul unui moment special, joi seara, în cadrul ceremoniei de preluare de către România a președinției Consiliului European. Discursul său, în limba română, a fost primit cu ropote de aplauze.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi-a exprimat joi seara încrederea că România va interpreta ''cu energie şi înţelepciune o adevărată Rapsodie română'' în timpul celor şase luni în care ţara noastră va exercita preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene. 

În discursul său rostit integral în limba română pe scena Ateneului Român, în cadrul ceremoniei de marcare a preluării preşedinţiei române a Consiliului UE, Tusk şi-a exprimat convingerea că România va face tot posibilul pentru apărarea intereselor Europei. 

Citește și: Iohannis, discurs la Ateneul Român: "Uniunea Europeană este un proiect de succes, puternic şi viabil"

În discursul său, Tusk a făcut referire la Simona Halep, Nadia Comăneci, Nichita Stănescu. Donald Tusk a declarat că prima mașină a socrului lui a fost o Dacia românească și că fiul său conduce o Dacia Duster. 

Totodată, Donald Tusk a menţionat marii sportivi ai României, cerându-le românilor să apere valorile democratice aşa cum fostul portar al Stelei, Helmuth Duckadam, a apărat cele patru penalty-uri în 1986, la Sevilla. 

"''Sunt foarte mândru şi fericit că voi conduce împreună cu dumneavoastră afacerile noastre europene comune în acest semestru al primei preşedinţii române a Consiliului Uniunii Europene. Sunt convins că în aceste şase luni veţi interpreta cu energie şi înţelepciune o adevărată Rapsodie română. Sunt sigur că Preşedinţia dumneavoastră va fi la fel de energică, de românească şi de europeană ca muzica lui George Enescu. Şi nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu în această seară. O spun pentru că ştiu cât de rezistentă şi cât de creativă este naţiunea română.

Veţi fi gazdele Europei şi sunt convins că veţi acţiona în spiritul proverbului: Omul sfinţeşte locul. Am încredere, de asemenea, că veţi acorda importanţa necesară respectării regulilor. În această lume în transformare rapidă, în care viitorul ne va surprinde zi de zi, respectarea regulilor şi ataşamentul faţă de principii vor juca un rol esenţial. După cum spunea Nichita Stănescu într-o frumoasă poezie.

România are puterea de a fascina şi de a încânta. În familia mea, prima maşină a fost Dacia o mie trei sute (1300) a socrului meu. Întâmplarea face că, astăzi, socrul fiului meu conduce şi el o Dacie Duster. Totuşi, mai mult decât maşinile româneşti mă fascinează intelectualii şi sportivii români. Mircea Eliade, pe care l-am citat mai devreme, Emil Cioran, dadaistul Tristan Tzara, Eugen Ionescu sunt toţi eroi ai imaginaţiei mele.

La fel ca sportivii români de seama Nadiei Comăneci şi ai Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume. Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal, de la Sevilla, din 1986, când Steaua Bucureşti a învins Barcelona. Şi aş vrea să fac un apel la toţi românii, să o apere în România şi în Europa, fundamentele civilizaţiei noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia, să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi", a declarat Donald Tusk.

'Veţi fi gazdele Europei şi sunt convins că veţi acţiona în spiritul proverbului 'Omul sfinţeşte locul'. Am încredere, de asemenea, că veţi acorda importanţa necesară respectării regulilor'', a declarat oficialul european. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel